Flagrant pentru furt de anvelope
Cu ocazia exploatării cu operativitate a unor date si informaţii privind sustragerea de bunuri din tiruri, poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale şi de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale, din cadrul I.P.J. Vâlcea i-au depistat miercuri, 6 ianuarie, în flagrant pe V. Adrian, de 23 de ani, B. Gabriel, de 29 de ani şi T. Marian, de 34 de ani în timp ce sustrăgeau anvelope noi dintr-un ansamblu TIR care efectua un transport internaţional.
Cele trei persoane au acţionat în complicitate cu conducătorului ansamblului TIR prin tensionarea cablului vamal şi crearea unei deschideri a prelatei.
Asupra lui V. Adrian, B. Gabriel şi T. Marian au fost identificate 21 de anvelope noi.
În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.