Fetele de la Acs Predu – REGINE la Tălmaciu!

În perioada 1 și 2 Iulie, la Tălmaciu s-a organizat cea de-a doua ediție a turneului “TĂLMACIU JUNIOR’S CUP” unde au fost prezente și fotbalistele de la ACS PREDU.

Vâlcencele au fost repartizate în grupa A alături de Alba Iulia, Măgura Cisnădie și Șelimbăr, reușind să câștige grupa.
ACS PREDU – ALBA IULIA (3:1)
ACS PREDU – Șelimbăr (6:0)
ACS PREDU – Măgura Cisnădie (0:0).
După câștigarea grupei, vâlcencele au dat piept cu câștigătoarea grupei B, AFC AGNITA, unde Buda Iulia a reușit să aducă trofeul în vitrina clubului.
Rebeca Pîrvulescu și-a mai adjudecat un trofeu de “cel mai bun portar”. Pe tot parcursul turneului Rebeca a încasat doar un gol.
Raluca Bodac a fost la egalitate de goluri cu colega ei Buda Iulia marcând câte 4 goluri.

“A fost un turneu foarte reușit. Fetele noastre s-au mobilizat foarte bine în teren. Au obținut 3 victorii și o remiză. Mă bucur că au câștigat turneul și cu siguranța o să revenim și la anu. Suntem mândre de ele”. a completat Sebastian Panait, antrenorul clubului.