“Festivalul Peştelui” din Budeşti va avea loc în luna august
Primarul Ion Vlădulescu a reuşit şi în acest an să acceseze fonduri europene pentru o nouă ediţie a “Festivalului Peştelui”. Comuna Budeşti este singura din Vâlcea care a mai reuşit acest lucru. Probabil nici nu au fost multe localităţi din ţară care să încerce să acceseze aceste fonduri europene pe acest proiect, datorită birocraţiei excesive şi a bătăii de cap mari cu organizarea.
“Am luat decizia să organizăm ediţia din acest an în 5-6 august, şi nu în luna iulie ca anii trecuţi, în speranţa că, fiind în Postul Sfintei Mării, artiştii vor fi mai liberi de contracte de evenimente gen nunţi şi vor percepe mai puţini bani, dar este greu pentru că tarifele tuturor interpreţilor au crescut şi este o cerere mare fiind peste tot evenimente. Iar mulţi vor să cânte la nunţi unde nu se cer facturi, documente şi unde banii obţinuţi sunt neimpozitabili. Organizarea implică foarte multă muncă. Ca de obicei, se vor face concursuri gastronomice, apoi se servesc 1500 de porţii de mâncare gratuit participanţilor în ordinea solicitării, imaginaţi-vă că fiecare participant care primeşte o astfel de porţie trebuie să completeze un formular şi să semneze că a primit mâncarea. Şi cineva trebuie să strângă documentaţia, trebuie făcute materiale de promovare, împărţite tricouri, pliante, o mulţime de facturi, de avize, de acte de recepţii, toate generate de un control foarte drastic al fondurilor europene. Probabil nu vor ajunge numai banii care-i primim şi vom mai suplimenta din buget, dar oricum este o economie pentru că înlocuim cu acest festival ziua comunei din acest an unde ar fi trebuit să suportăm probabil aproape integral costurile evenimentului localitatea neavând posibilităţi de a obţine prea multe sponsorizări de la firme locale”, ne-a declarat primarul Ion Vlădulescu. (T.G.)