Festivalul Călușului de la Șirineasa, în pericol: o tradiție cu rădăcini adânci riscă să se piardă
Una dintre cele mai cunoscute și iubite manifestări de tradiție populară din județul Vâlcea, Festivalul Călușului de la Șirineasa, riscă să nu mai aibă loc în acest an. Evenimentul, devenit un reper cultural pentru zonă și nu numai, se află sub semnul incertitudinii din cauza restricțiilor financiare și a imposibilității autorității locale de a-l organiza în actualul cadru legal.
Organizat, în mod tradițional, la începutul verii, în preajma Rusaliilor, festivalul este strâns legat de ritualul călușăresc, un dans cu puternică încărcătură simbolică. An de an, la Șirineasa au venit ansambluri folclorice și cete de călușari din mai multe localități, iar publicul a depășit granițele comunei. Oameni din tot județul și chiar din zone aflate la zeci de kilometri distanță au participat la sărbătoare, transformând evenimentul într-un adevărat punct de reper al verii culturale vâlcene.
Pentru comunitate, festivalul nu înseamnă doar spectacol, ci continuitate, identitate și mândrie locală. Fiecare ediție a fost o dovadă că tradițiile pot fi păstrate vii atunci când există voință și implicare.
Streinu: „Nu am cum să-l organizez în aceste condiții”
Primarul comunei, Ion Bebe Streinu, afirmă că organizarea ediției din acest an este, practic, blocată de prevederile unei ordonanțe adoptate în luna decembrie, care limitează finanțarea unor astfel de evenimente. Potrivit edilului, festivalul ar putea fi realizat doar prin sponsorizări, variantă pe care o respinge categoric.
„Nu am cum să-l organizez pentru că este și interdicție. Se poate face doar prin sponsorizări, dar eu așa ceva nu fac. Cum să mă duc la un constructor, de exemplu, să cer bani? Mai ales în condițiile în care unii au lucrat și poate nu au lucrat bine. Nu mă pot duce la acei oameni să le cer bani”, a declarat primarul.
Edilul a amintit că singura perioadă în care Festivalul Călușului nu s-a organizat a fost în timpul pandemiei. În rest, tradiția a fost respectată an de an. „Este foarte păcat, mai ales pentru oameni. Vine foarte multă lume, și de la noi, și din localități vecine, dar și din localități aflate la zeci de kilometri distanță de Șirineasa”, a subliniat acesta.
În prezent, nici activitățile sportive sau culturale nu pot fi susținute din bugetul local. În cazul echipei de fotbal, lucrurile se bazează exclusiv pe voluntariat și pe sprijin personal. „Am norocul că am un băiat care a reușit să strângă niște oameni care joacă de plăcere. Le dăm și noi câte o masă, din buzunarul meu sau din buzunarul celor care mai sprijină echipa”, a explicat primarul.
Posibila anulare a Festivalului Călușului de la Șirineasa nu înseamnă doar lipsa unui eveniment din calendarul cultural al verii, ci riscul real ca o tradiție transmisă din generație în generație să fie pusă pe pauză. Într-o perioadă în care comunitățile rurale se confruntă cu tot mai multe provocări, pierderea unui astfel de reper ar însemna slăbirea legăturilor dintre oameni și diminuarea unui simbol al identității locale.
Rămâne de văzut dacă, în perioada următoare, se va găsi o soluție care să permită organizarea festivalului și salvarea unei tradiții care, de-a lungul anilor, a adunat la Șirineasa sute, poate mii de oameni în jurul dansului călușăresc.
Gabriel Cîrjaliu
