Experţii liberali în agricultură s-au întâlnit în Vâlcea
Comisia de Agricultură, Industrie Alimentară şi Dezvoltare Rurală din cadrul PNL s-a întâlnit joi, 12 noiembrie, la Vâlcea, pentru a discuta cu specialiştii şi fermierii, despre problemele agriculturii vâlcene, dar şi naţionale.
La sediul PNL a avut loc o conferinţă de presă, unde au fost prezenţi copreşedinţii Comisiei de Agricultură, consilierul judeţean Aurel Simion şi Tiberiu Hulubă, vicepreşedintele Biroului Permanent Naţional al PNL, Ştefan Gheorghe, deputatul George Scarlat – fermier, Diana Pavelescu – secretarul general al Comisiei la nivel naţional.
„Am avut aproximativ 70 de fermieri, administratori de societăţi comerciale, membri ai PNL sau simpatizanţi sau pur şi simplu oricine a vrut să vină să pună întrebări sau să împărtăşească din problemele dumnealor. Discuţiile au fost destul de tehnice. Au fost discuţii pe teme de specialitate, inclusiv pe sectoare: zootehnic, apicultură, agricultura mare, industria alimentară, produse tradiţionale, vis-a-vis de politica desfacerii produselor româneşti în hipermarketuri, modificarea Ordinului 34/2008 şi 35/2011. Se prefigurează câteva iniţiative legislative în acest sens, în aşa fel încât să-i prezentăm pe masă, noului guvern care va veni, politica agricolă de dezvoltare rurală şi industrie alimentară, aşa cum o vedem noi”, a spus copreşedintele Comisiei de Agricultură a PNL Vâlcea, Aurel Simion. Vicepreşedintele BPN PNL la nivel naţional, Gheorghe Ştefan, a precizat că vizita reprezentanţilor de la Bucureşti în judeţul Vâlcea face parte dintr-un program mai amplu, în cadrul căruia au fost prezenţi în acest an în mai toate judeţele din ţară: „În luna ianuarie 2015 noi am finalizat programul de guvernare al PNL, care a fost dezbătut cu organizaţiile de producători, organizaţiile profesionale şi interprofesionale, cu societatea civilă, iar pe agricultură, cum de altfel în toate domeniile, lucrurile se schimbă de la o zi la alta. Noi am prins nişte măsuri în programul de guvernare, care sunt publice, pe site-ul partidului, însă în fiecare lună trebuie să adaptăm problematica sectorului agricol”.