
Experiența Erasmus VET în Istanbul pentru elevii de la mate-info ai Colegiului Național de Informatică “Matei Basarab” din Rm. Vâlcea
În perioada 17–28 februarie 2025, am avut privilegiul de a participa la un stagiu de practică în Istanbul, în cadrul programului Erasmus+ VET (Formare Profesională). Această experiență a fost, pentru mine, o combinație ideală între învățare practică, descoperirea unei culturi fascinante și dezvoltare personală.
Am urmat cursuri de JavaScript la Phoenix Digital Services & Training Center, alături de alți colegi români și internaționali. Acest limbaj este adesea folosit in crearea site-urile web, concept destul de popular in zilele noastre. Într-un mediu profesionist și motivant, am descoperit un limbaj de programare care îmbină logica cu creativitatea. Am lucrat în echipă, am pus întrebări, am fost provocată să înțeleg și să aplic concepte noi. A fost o experiență de învățare diferită de ce trăisem până atunci, una care m-a făcut să văd tehnologia nu doar ca o materie, ci ca un viitor posibil.
Pe lângă partea profesională, programul ne-a oferit numeroase activități culturale. Am vizitat Moscheea Albastră, Moscheea lui Suleiman, Hagia Sophia, Turnul Galata, Bazilica Cisterna și cartierele pitorești din partea asiatică a Istanbulului. Fiecare loc avea o poveste, o energie, o identitate.
Unul dintre cele mai interesante momente a fost vizita la o companie IT din Istanbul, unde am avut ocazia să interacționez cu angajații, să aflu mai multe despre proiectele lor și despre ce înseamnă să lucrezi în acest domeniu. Ne-a fost aratat ce inseamna sa fii cu adevarat programator, ce provocari apar pe parcurs si cat de importanta este munca in echipa.Mi-a plăcut atât de mult atmosfera încât am schimbat chiar și contacte cu câțiva dintre ei – o amintire și, poate, o deschidere spre viitor.
Am avut parte și de experiențe mai puțin formale, dar la fel de valoroase. De exemplu, am participat la un meci de fotbal organizat împreună cu Primăria sectorului Bayrampaşa. A fost o activitate care a unit grupul și ne-a oferit ocazia de a interacționa într-un cadru prietenos cu autoritățile locale. Am câștigat cu 6-2, iar premiul a fost savuros: o tavă plină cu baklavale!
Am vizitat și Muzeul Koç, dedicat celei mai influente familii din Turcia – o incursiune în istorie, tehnologie și inovație. Am făcut o croazieră pe Bosfor și am petrecut ultima zi în bazaruri, cumpărând suveniruri și simțind din plin energia orașului.
Această mobilitate Erasmus+ m-a învățat ce înseamnă responsabilitatea, colaborarea, curajul de a ieși din zona de confort și deschiderea către diversitate. In plus, mi-am descoperit noi pasiuni, am legat noi prietenii.M-am întors acasă cu mai multă încredere în mine, cu o minte mai deschisă și cu o dorință mai clară de a-mi construi viitorul în mod activ.
Recomand din suflet oricărui elev să trăiască o astfel de experiență. Pentru că Erasmus+ nu e doar despre școală sau muncă – e despre cine vrei sa devii când îți dai voie să vezi lumea altfel. Să îți permiți să iei parte la o nouă aventură, într-un nou oraș, plin de experiențe plăcute.
Daniel Mihai-clasa a-XI-a mate-info Colegiul National de Informatică “Matei Basarab” din Rm. Vâlcea