EXCLUSIV! Conacul de la Budeşti, ctitoria familiei Lahovary

Conacul de la Budeşti, un valoros obiectiv de patrimoniu cultural din prima jumătate a secolului al XIX-lea, aminteşte de puternica familie a Lahovăreştilor, dar mai ales a omului de ştiinţă George I. Lahovary. Acest conac mai este şi o mărturie temporală a întâlnirii a două familii boiereşti (una pământeană şi alta grecească) – Socotenii, despre care Nicolae Iorga spunea că sunt “singurii boieri adevăraţi din Râmnic” şi Lahovăreştii, veniţi din Fanarul Constantinopolului, fiecare cu diverse rădăcini şi traiectorii, care îşi vor împleti destinul în zorii modernizării României.

“Este foarte probabil ca la vremea căsătoriei dintre Ioan (Iancu) Lahovary şi Paraschiva (Bica) Socoteanu (1816), să fi existat pe moşia Budeşti o clădire a conacului, limitată la un singur nivel şi, desigur, acareturile necesare unei curţi boiereşti. Moşia exoprică a Bicăi fusese cumpărată de bunicul ei, logofătul Ghiorghiţă Socoteanu, la 15 martie 1757, de la Maria Corbeanca.
În sprjinul teoriei că pe această moşie exista o clădire, vine şi reconstruirea din temelii, în anul 1787, de către Socoteni, a bisericii “Sfinţii Arhangheli” din imediata apropiere. Un astfel de efort presupunea existenţa unei clădiri boiereşti pe moşia Budeşti, necesară coordonării lucrărilor. De altfel, mai toate edificiile publice din zonă au fost ridicate ulterior pe terenuri donate de familia Lahovary sau cu sprijinul lor material.
Ioan Lahovary, care prin această alianţă matrimonială obţine “naturalizarea” ce îi dădea accesul la drepturile civile şi politice ale Râmnicului şi ale ţării, va mări suprafaţa acestei moşii de la Budeşti, prin schimburi cu moşnenii aflaţi în vecinătate, aşa cum vedem din documentele de arhivă. După moartea Bicăi, moşia Budeşti revine, pe calea succesiunii, lui Nicolae, tatăl viitoriilor miniştri Alexandru Lahovary, Ioan Lahovary, Iacob Lahovary şi apoi intră în posesia mezinului familiei, George I. Lahovary”, ne povesteşte prof. dr. Florin Epure, directorul executiv al Direcţiei Judeţene pentru Cultură Vâlcea.

Cine a fost George I. Lavovary?

George I. Lahovary, cel care s-a identificat cu această clădire, s-a născut la 1 iunie 1838, la Râmnic, a studiat la pensionul Schewitz din Bucureşti, Heidelberg şi Karlsruhe, unde a obţinut diploma de inginer. Îl găsim la Ministerul Lucrărilor Publice şi apoi în cadrul Poştelor şi Telegrafului, unde a devenit director general. El a introdus pentru prima dată în cadrul serviciilor poştale româneşti mandatul poştal şi cartea poştală. Lahovary a iniţiat, împreună cu Al. Cantacuzino, înfiinţarea „Societăţii Geografice Române”. În 1888, sub conducerea lui s-a publicat „Dicţionarul geografic al judeţului Argeş”. În 1893 a fost numit preşedinte la Înalta Curte de Conturi. Pentru răspândirea culturii în rândurile populaţiei a înfiinţat „Societatea pentru Învăţătura Poporului Român”. În colaborare cu generalul C. Brătianu şi Gr. Tocilescu a elaborat şi publicat „Marele Dicţionar Geografic al României”, în cinci volume, care a apărut în perioada anilor 1889-1902. A mai colaborat şi la scrierea primei Enciclopedii româneşti, realizată la Sibiu, cunoscută sub numele „Enciclopedia Diaconovich”. În 1868 a debutat ca scriitor sub pseudonimul G.I.L. în „Convorbiri literare”, la început cu traduceri şi apoi cu prezentarea unor fapte istorice. G. I. Lahovary a fost distins cu cele mai înalte decoraţii româneşti, iar în anul 1900 a fost răsplătit cu medalia de aur a Expoziţiei Universale de la Paris. La 25 martie 1909 a fost ales membru de onoare al Academiei Române. A fost căsătorit cu Aneta Cocorăscu, având patru fii şi trei fiice, care le-au dăruit mulţi nepoţi. George I. Lahovary s-a stins din viaţă la Bucureşti, în ziua de 13 iunie 1909, după o lungă suferinţă, la vârsta de 71 ani.

30 de „suflete de ţigani curteni” sălăşluiau la reşedinţa de vară

„Revenind la istoria conacului, dintr-un contract de vânzare, autentificat de Tribunalul Vâlcea în 13 martie 1910, aflăm că urmaşii pe linie bărbătească ai lui George I. Lahovary vând “în devălmăşie” unui număr de nouăsprezece agricultori din Ostroveni, un teren în suprafaţa de 37.5 ha vecin cu râul Olt, inclusiv o insulă în mijlocul Oltului de aproximativ 15 ha, plasată între Ostroveni şi Goranu. Din acest act aflăm că Ion (Ionel) G. Lahovary este proprietarul conacului unde şi domiciliază. Neavând urmaşi, proprietatea trece în posesia lui Dimitrie Lahovary. Acesta va face importante lucrări de renovare a întregului conac şi a clădirilor anexe, la sfârşitul primului război mondial.
Localnicii mai vârstnici îşi amintesc de “boierii ce vorbeau în alte limbi”, probabil diplomaţii străini acreditaţi la Bucureşti sau prieteni de familie din afara ţării. Vizitele “musafirilor” sosiţi din Capitală erau nelipsite în anotimpul cald. Din mărturiile lor observăm că aceasta era o reşedinţă de vară a familiei Lahovary. Oamenii locului spun că la curtea boierului sălăşluiau 30 de “suflete de ţigani curteni” folosiţi pentru diverse munci gospodăreşti (ţesătorie) şi agricole. Parcul care împrejmuia clădirea era încărcat cu o multitudine de soiuri de plante, flori şi pomi fructiferi”, ne mai spune prof. dr. Florin Epure.

Regimul comunist a deposedat de proprietăţi familia Lahovary

“Perioada de glorie a Lahovăreştilor şi a conacului de la Budeşti a apus odată cu instaurarea regimului comunist. Soldaţii ruşi ocupă conacul, îl agresează pe proprietar şi golesc pivniţele boiereşti. Moşia Lahovary care avea peste 80 ha, aşa cum rezultă din declaraţia olografă a lui Dimitrie Lahovary către comisia reformei agrare, este afectată de legea nr. 187/23 martie 1945. Lovitura finală vine prin Plenara CC din 3-5 martie 1949, când se aplică planul de acţiune pentru lichidarea proprietăţii moşiereşti ca urmare a deciziei CC a PMR. Familia Lahovary este deposedată de conac şi rămăşiţele de teren rămase în proprietate după aplicarea reformei agrare din 1945.
Dimitrie Lahovary moare în anul 1962, la Bucureşti. Paul Lahovary, fiul său, s-a stabilit în Suedia, în urma căsătoriei cu Ulla Mariana Enberg, înainte de instalarea regimului comunist în România. Conacul a fost transformat în G.A.C.(Gospodărie Agricolă Colectivă), mai târziu I.A.S. În anii 1970, conacului îi este schimbată destinaţia prin alterarea clădirii şi a dependinţelor – transformarea sa într-o mică fabrică pentru producerea pe scară industrială de cheag pentru industria alimentară. Procesul de degradare este ireversibil şi rapid, având ca factor favorizant acţiunea nefastă a substanţelor chimice utilizate în procesarea materiilor prime.
Revoluţia română din 1989 aduce schimbări majore în societatea românească, foştii proprietari revendicând fostele terenuri în limita a 50 ha, incluzând clădirea conacului şi terenul din jur. Nepoţii lui Dimitrie Lahovary au reintrat în posesia proprietăţii după un îndelung proces de revendicare (abia în anul 2004), la 65 de ani de la confiscare, dar lipsit de o parte din terenul înconjurător şi drumul de acces pe care I.A.S.-ul le-a înstrăinat înainte de recuperarea de către moştenitori”, mai adaugă profesorul dr. Epure.

Conacul din Budeşti are nevoie de restaurare

În prezent, moşia şi conacul din Budeşti se află în proprietatea lui Dănuţ Tîlvîc, un “om al locului”, stabilit de mulţi ani în Statele Unite ale Americii, cel care a cumpărat toate proprietăţile familiei Lahovary de aici, la scurt timp după ce moştenitorul intrase în posesia titlurilor de proprietate. Graţie noului proprietar, monumentul îşi capătă, încet-încet, lumina din trecut, pentru aceasta îi suntem recunoscători.
Conacul Lahovăreştilor de la Budeşti mai păstrează încă imaginea, cu parfum de epocă, a unei clădiri construită în cel mai pur stil românesc, văruită în alb, cu cerdacuri şi gârlici, cu o frumoasă scară interioară din lemn, cu pivniţe largi pe care stau aşezate strajnice bolţi din cărămidă, a unui un monument care a ieşit biruitor în urma unor îndelungate lupte cu vicisitudinile istoriei, indiferenţa şi acţiunea distructivă a oamenilor, dar care mai are nevoie de lucrări majore de restaurare şi consolidare.

Letiţia Lazăr