EXCLUSIV! Andra Bică, inspector general al ISJ Vâlcea: “Familia mea sunt cadrele didactice şi zecile de mii de elevi!”
Andra Bică s-a remarcat încă din primăvara acestui an, de când ocupă funcţia de inspector general al ISJ Vâlcea. O femeie puternică, care ştie să se impună printre cei şase mii de angajaţi ai ISJ şi alţi zeci de mii de copii, dar în primul rând care militează pentru educaţie. Puţini din cei care o cunosc, ştiu însă că meseria de dascăl i-a fost insuflată de bunica ei, pe care a iubit-o foarte mult şi care şi-a dorit să fie învăţătoare. “Vreau să te vad învăţătoare, apoi pot să mor!”, îşi aminteşte cu drag inspectorul general, Andra Bică.
Absolventă a Liceului Pedagogic din Râmnicu Vâlcea, licenţiată a Facultăţii de Drept şi Administraţie “Nicolae Titulescu”, din cadrul Universităţii Craiova, a obţinut masterul “Managementul Organizaţilor Publice” de la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, Universitatea Craiova. De asemenea, este doctorand al Şcolii de Studii Avansate a Academiei Române.
“Stimaţi dascăli, aveţi dificila şi plăcuta misiune de a sădi în sufletul acestor tineri respect faţă de valorile fundamentale, responsabilitate şi sensibilitate. Voi, dragi elevi, ştiţi că numai prin educaţie puteţi să vă maturizaţi, deoarece şcoala vă pregăteşte pentru viaţă.
De aceea vă îndemn să fiţi receptivi şi implicaţi, alături de dascălii voştri care vă sunt călăuze sigure pe drumul sinuos al cunoaşterii. Stimaţi părinţi, vă mulţumesc pentru sprijinul pe care ni-l acordaţi în educarea tinerei generaţii şi doresc să reuşim împreună să realizăm ceea ce ne-am propus”, este mesajul transmis de Andra Bică, inspector dascălilor, elevilor şi profesorilor, la început de an.
Eveniment Vâlcean vă oferă în exclusivitate un interviu acordat de inspectorul general al ISJ, Andra Bică:
Rep: De ce, dintre toate lucrurile pe care le-ați fi putut face, ați ales educația cu tot ce cuprinde ea?
A.B.: Primii pași către catedră i-am făcut la îndemnul familiei mele, în special al bunicii mele, apoi a apărut dragostea de a lucra cu cei mici, și în final, dorința de a contribui la educația copiilor noaștri. Sunt absolventă a Liceului Pedagogic din Râmnicu Vâlcea, cei cinci ani formându-mă ca viitor adult și dascăl. Pasiunea pentru această vocație mi-a fost insuflată de către profesorii mei, profesori care și-au pus amprenta asupra existenței mele profesionale și de aici și implicarea în managementul școlar.
Rep: Aveți studii pedagogice și de drept. Au cele două o latură comună?
A.B.: Încrederea, libertatea, curiozitatea sunt caracteristici de bază ale copilului, pe care adultul trebuie să le regăsească în el însuși pentru a-l putea înțelege pe copil și direcția în care se îndreaptă acesta, așadar, corectitudinea, demnitatea – spiritul critic si civic sunt două laturi comune. Consider că studiile juridice mă ajută foarte mult în activitatea mea ca inspector școlar general!
Rep: Ce vă doriți pentru învățământul școlar vâlcea și care sunt prioritățile pe care le aveți pe agenda de lucru?
A.B.: O prioritate esențială o constituie susținerea învățământului profesional și tehnic. Este foarte important ca școala să poată proiecta o educație care să îi ajute pe copii după terminarea studiilor. Pregătirea resursei umane, formarea continuă a personalului didactic și didactic auxiliar sunt obiective pe termen lung, acestea putând să influențeze într-o manieră inteligentă aplicarea curriculumului școlar.
Rep: Ce pot face părinții ca să contracareze efectele negative ale învățământului românesc, eventual să ajute școala?
A.B.: Noi, profesorii, ne dorim ca părinții să se implice tot mai mult în educația copiilor lor, deoarece toți avem același scop: binele copiilor noștri. Formarea comunităților de părinți, de ONG-uri, de recrutori pe piața muncii, într-un cuvânt de informare și formare, influențează în mod pozitiv sistemul de educație.
Rep: Cât timp acordați familiei într-o zi? Dar într-o săptămână?
A.B.: De acum familia mea este una foarte mare! Cca 4500 de cadre didactice, 1500 de angajați ca personal didactic auxiliar și nedidactic și alți zeci de mii de elevi! Ei sunt familia și responsabilitatea mea! Datorită lor sunt acolo unde sunt! Cred în Dumnezeu, cred în binele universal, cred într-un sistem educațional profesionist!
Letiţia Lazăr