EUGEN NEAȚĂ face dreptate pentru oameni și pentru cariera lor
Există încă situații în care oamenii primesc de la stat decizii de Da sau Nu, fără nicio altă explicație. De ce Da sau de ce Nu? Acest lucru nu are nimic comun cu ceea ce numim stat de drept. Orice decizie luată de instituțiile statului cu privire la drepturile unei persoane trebuie motivată, în mod obligatoriu.
Una dintre aceste situații este cea a oamenilor care au nevoie de un certificat ORNISS pentru a-și exercita funcția sau meseria. Astăzi, când vorbim, oamenii se adresează Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat și primesc după o vreme avizul sau respingerea, fără nicio motivație. Cariera lor se frânge sau se îndreaptă în cu totul altă direcție decât și-au dorit, la un simplu Nu. Absența motivației exclude contestarea deciziei, închizând orice cale de atac/apărare.
Cei care caută instrumentele de manipulare din societatea românească au aici, în domeniul acordării sau a respingerii certificatelor de acces la informații secrete, un câmp vast de cercetare, în care sunt îngropate probabil multe abuzuri și epurări.
Am inițiat în urmă cu ceva timp, împreună cu mai mulți colegi din Parlament, o modificare a legislației, cerând ca oricine participă la retragerea sau la acordarea acestor certificate să ofere o motivație pentru decizia lor. Am depus ieri, 14 iulie 2020, la Parlamentul României, alături de colegii mei, social-democrați Nicușor Halici și Nicolae Georgescu, o propunere legislativă de completare a Legii 182/2002: „Avizul, retragerea, sau după caz respingerea acordării certificatului de securitate sau autorizației de acces pentru persoanele cu atribuții nemijlocite în domeniul protecției informațiilor clasificate se transmit, motivat către solicitant și către beneficiarul nemijlocit”. Nu se mai poate face dreptate pentru cei care s-au trezit peste noapte în imposibilitatea de a-și mai face treaba din cauza retragerii avizului cu pricina, fără niciun motiv clar.
Nu se mai poate face dreptate nici acelora pentru care drumul profesional s-a întrerupt prin respingerea avizului, fără nicio motivație și fără nicio cale de apărare. Se poate face dreptate însă pentru toți cei care vor fi respinși de astăzi înainte având în față o explicație a respingerii și o cale de atac a acelei motivații, cum este normal într-un stat de drept.
Eugen Neață – deputat PSD Vâlcea