Este nevoie de sânge! Cei care vor să doneze pot apela numărul Centrului de Transfuzie Sanguină Vâlcea pentru programare
Persoanele sănătoase, care nu au simptome de răceală sau alte boli, care nu au intrat în contact cu persoane la risc de infecție cu COVID 19, pot dona sânge la Centrul de Transfuzii Sanguine Vâlcea.
Este nevoie de toate grupele de sânge, mai ales O I negativ, AII pozitiv, BIII negativ.
Pot dona toate persoanele sănătoase, cu vâsta între 18-60 ani și greutatea peste 50 kg, care se încadrează în criteriile de eligibilitate pentru donarea de sânge.
“Vă anunțăm că sala de așteptare a Centrului de Transfuzie Sanguină Vălcea este goală. Azi au fost să doneze 3 donatori. Daca mergem în ritmul acesta, curând n-o să mai avem sânge să dăm niciunui bolnav, nici măcar urgențelor majore, iar primii care vor muri vor fi pacienții dependenti de transfuziile sanguine. Vă rugăm pe cei sănătoși, care nu ați fost expuși la riscul de a contacata COVID 19 și puteți dona sânge, care aveți mijloace de transport propriu sau puteți veni pe jos la Centru, să veniți să donați.
Pentru a evita “aglomerația” de la Centru, care de fapt nu există, vă rugăm să vă programați pentru donare la nr. telefon 0350.420.504. Vom asigura spațiul și distanța recomandată între donatori. Avem apă și săpun pentru spălarea pe mâini și soluții dezinfectante!
Nevoia de transfuzii sanguine nu dispare în timpul epidemiilor, ba chiar crește! De aceea e nevoie de oamenii sănătoși care să doneze sânge pentru cei a căror viață depinde de transfuzie!
Vă mulțumim!” – Centrul de Transfuzie Sanguină Vâlcea.