Eficientizare energetică la Budești
Conducerea administrativă a comunei Budești își dorește să fructifice la maximum fondurile care pot fi atrase pentru eficientizarea energetică a clădirilor. Primul pas este, ca toate clădirile pe care se vor monta sisteme energetice inteligente, să dețină cărți funciare, condiție pentru depunere a proiectelor. Cum acest lucru necesită o investiție substanțială din bugetul local, multe UAT-uri din Vâlcea nu își permit. Nu este și cazul Budeștiului care are o activitate economică solidă și, implicit, un buget generos.
“Dacă vorbim despre o singură clădire atunci costurile nu sunt foarte mari. Dacă este vorba despre mai multe, atunci normal că sunt costuri mari. Noi, din fericire, ne permitem astfel de investiții și chiar acum se lucrează pentru cărțile funciare. Pe lângă costuri, activitatea este de durată, dar vrem să o ducem la capăt. Vom face cărți funciare pentru toate clădirile care aparțin de UAT Budești”, precizează primarul localității, Ionel Vlădulescu. (Gabriel Cîrjaliu)