Dușmanii primăriei Bujoreni sunt de fapt dușmanii primarului Gherghe Gîngu
Adversarii primarului care a reabilitat imaginea administrației din Bujoreni plus o ceată de frustrați puși pe reclamații împotriva edilului fac orice să saboteze administrația locală și proiectele acesteia, apelând în acest sens nu numai la dezinformări pe rețelele de socializare și la reclamații pe la toate instituțiile statului, menite a bloca din timpul de lucru al funcționarilor și primarului, dar și la relațiile politice și administrative pe care le au.
Primarul Gheorghe Gîngu este revoltat şi pentru faptul că, în această perioadă, în urma unei evaluări a primelor proiecte depuse pe POIM, pentru proiectul de gaze localitatea a fost înlăturată de la prima categorie de finanţare:
„Bujoreni avea cel mai mare punctaj din judeţ, proiectul nostru de gaze trebuia sa fie finanţat în prima categorie, prin acelaşi POIM, de unde localitatea a fost scoasă din vestitul master-plan al judeţului şi cu proiectul de apă şi canalizare. Fac această precizare fiindcă nu cunosc nici astăzi cauzele eliminării localităţii Bujoreni din acest proiect, deşi cele patru sate aşteptau apă şi canalizare, având în vedere că suntem una dintre cele mai mari comune, cu cea mai mare aglomerare rurală. Nu mă voi lăsa, mă voi lupta cu toate nedreptăţile, fiindcă localitatea aceasta merită mult mai mult iar mizeriile și minciunile nu vor putea stopa dezvoltarea Bujoreniului. Mă doare că unii oameni sunt așa de ticăloși nu față de mine ci față de comuna în care trăiesc”, precizează primarul Gîngu.
Traian Guminski