Dumitru Pearcu, primarul care scrie istoria la Tomşani! “Priorităţi sunt mereu, trebuie să le găsim pe cele care mulţumesc şi localnicii”
Intrarea într-o comună este oglinda localităţii, iar la Tomşani, Dumitru Pearcu, cu o energie pozitivă, lucrează de zor la această imagine. Un loc care arăta deplorabil cu ani de zile în urmă a fost transformat de primar într-un frumos parc de relaxare pentru localnici. Fiind permanent în mijlocul cetăţenilor, primarul le ascultă doleanţele, şi încearcă să mulţumească pe toată lumea. Cum într-o casă este mereu câte ceva de reparat, şi comuna se transformă pe zi ce trece şi se munceşte asiduu la proiecte noi sub mâna edilului.
La intersecţia Drumului Judeţean 646 cu Drumul Naţional 67, un loc care nu spunea nimic s-a transformat într-un frumos parc care să fie în armonie cu tradiția zonei. Edilul, cu ajutorul Consiliul Local, al salariaţilor primăriei, şi cetăţenii au muncit cot la cot la acest proiect. ”80% din ceea ce vedeţi aici este munca şi banii noştri. Bineînţeles o parte din bani sunt alocaţi din bugetul local. Am amenajat terenul,. Am curăţat şi toaletat arborii, am făcut alei, băncuţe, acest foişor unde tinerii se întâlnesc seara, am sădit flori, am iluminat locul. Am adus şi trovanţi în parc, de pe marginea râului. Avem în plan să mai construim ceva leagăne şi un puţ, iar lacul trebuie să fie amenajat. Am descoperit că aici sunt peşti şi vrem să ii protejăm, de aceea trebuie să ne gândim cum anume vom amenaja lacul, fără să le distrugem habitatul lor, dar şi nuferilor. De asemenea, tot în această zonă, fiind poarta de intrare în comună și pentru că avem foarte mulți apicultori, ne-am gândit să amenjăm și un spațiu pentru desfacerea produselor apicole. Bineînţeles sunt bineveniţi şi alţi comercianţi care doresc să-şi expună produsele în locul special amenajat”, ne-a spus primarul Pearcu.
Dumitru Pearcu este cel mai longeviv primar din administraţia vâlceană – 26 de ani. Recunoaşte că probleme încă mai sunt multe de rezolvat, dar infrastructura ocupă locul I pe lista de priorităţi. “Toate podurile şi podeţele din localitate vor fi reparate. De asemenea drumurile calamitate. Ne-au fost alocaţi bani de la Guvern, în urma ploilor din luna mai, am pregătit documentaţia tehnică, are loc licitaţia şi trecem la refacerea lor. Pe măsura 7.2 la Craiova am depus o cerere de finanţare pentru asfaltare drumuri comunale şi săteşti şi a fost deja aprobat raportul de procedură. Urmează să semnăm contractul, proiectarea şi execuţia lucrărilor. În comuna Tomşani se vor asfalta 5,8 km de drumuri comunale şi săteşti.
Unul dintre cele mai afectate poduri este cel din punctul Dumbrăveşti. Datorită faptului că este foarte vechi, dar şi a intemperiilor, mai ales din 2014, au apărut nişte fisuri, iar expertiza tehnică arată că trebuie executat un pod nou, cel vechi nemaiputând fi reparat. Tot ca obiective următoare mai este podul din punctul Boiereasca, continuarea lucrărilor pe ordonanţa 28 a DC 133 Chiceni – Pietrari, cu execuţia podului peste râul Bistriţa. Ultima investiţie pe care intenţionăm să o finalizăm în 2016 se referă la refacerea a 4,2 km., dintre care 2 km. asfalt nou, iar 2,2 km. pe DC 148 şi DC 148 A, se va turna stratul 2 peste asfaltul existent în satul Bogdăneşti”, adaugă primarul Pearcu.
Pentru dezvoltarea rurală, submăsura 7.2 – Investiţii în crearea şi modernizarea infrastructurii de bază la scară mică se vor asfalta porţiunea dintre drumul naţional şi DJ 646 – Mestecăniş – Măldăreşti, Drum Măliniş, DC 130 Foleşti – Oteşani, Drumul Văilor, Uliţa Brutăriei, Uliţa Balta Mare, Drum La Lunca, Uliţa Cimitir Tomşani, Drum Măcşoara Vale, Uliţa Ototoci. Prin „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Vâlcea, în perioada 2014-2020”, iniţiat de ADI Apa Vâlcea se vor executa extinderi la reţeaua de alimentare cu apă şi canalizare în: Modărceni, Dărvăreşti, Foleştii de Jos, precum şi în satele Mireşti şi Dumbrăveşti. Punerea în valoare a izvoarelor de apă sulfuroasă şi sărată din punctul ,, Apa sărată” se va realiza prin oportunităţi de finanţare externă, pentru apariţia unei baze de tratament.
Un proiect de suflet al primarului este dezvoltarea tursimului care atrage după sine dezvoltarea durabilă a localităţii. Un punct forte în susţinerea acestui proiect poate fi existent izvoarelor de sulf. “La acest proiect vor participa mai multe localităţi. Până în 1962 pe teritoriul comunei Tomşani, la Foleştii de Jos au fost mine de sulf. Asemenea izvoare sunt şi la Costeşti, toată lumea ştie despre băile care au funcţionat până nu de mult. Toţi din zonă ne vom uni şi vom vedea cum putem să punem în valoare aceste bogăţii date de Dumnezeu, astfel încât zona să se dezvolte să se simtă bine şi locuitorii comunei, dar şi turiştii care vin pe la noi”, conchide edilul Dumitru Pearcu.
Letiţia LAZĂR