Drum liber pentru alimentarea cu gaze naturale la Păușești Otăsău
În primele zile ale acestui an, primarul localității Păușești-Otăsău, Cătălin Avan, are o veste excelentă pentru locuitorii comunei vâlcene: “Avem prima veste excelentă în 2021! În asociere cu orașul Băbeni și comuna Frăncești, am reușit să fim printre primele localități din județul Vâlcea, care au depus la ministerul fondurilor europene, în prima sesiune deschisă (pe 29 decembrie 2020), documentația completă pentru finanțarea lucrărilor de introducere a gazelor în cele trei localități! Nu a fost ușor, nu este și nici nu va fi, dar vă garantez că vom reuși!”.