Drum comunal modernizat în Budeşti
Primăria condusă de Ion Vlădulescu a atras noi fonduri pe PNDL 2 pentru dezvoltarea infrastructurii din Budeşti. Peste puţin timp vor demara lucrările de modernizare a Drumului Comunal Islaz – Barza, dar şi a unui pod nou peste pîrîul Sîmnic. Peste 4 milioane de lei noi vor fi alocate celor două lucrări.
Drumul comunal va fi reabilitat pe o lungime de aproape 3 kilometri, iar noul pod va avea o lungime de 54 de metri.
Ion Vlădulescu este iniţiatorul acestor proiecte şi este edilul care a dus la dezvoltarea neaşteptată a comunei Budeşti, o localitate cu populaţie în creştere, cu investiţii şi cu locuri de muncă.(T.G.)