Drogurile legalizate invadează Râmnicu Vâlcea
Nu scriu despre cartierul Ostroveni pentru că locuiesc aici, ci pentru că în această zonă vânzătorii de droguri legalizate au sufocat de-a dreptul populaţia. Vorbim de concernele farmaceutice care jecmănesc veniturile întregii populaţii, dar mai ales ale pensionarilor.
Cartierul Ostroveni avea, înainte de 1990, exact aceeaşi populaţie care o are acum. Deşi cartierul s-a extins, decesele, dar şi plecările unora în străinătate, au făcut ca populaţia care trăieşte efectiv în Ostroveni să rămână constantă. Înainte de 1990 exista o singură farmacie, deschisă într-adevăr non stop, care avea cel mult două farmaciste pe tura de zi şi una pe tura de noapte. Înainte de 1990 majoritatea reţetelor erau compensate de stat sau gratuite. Şi cu toate astea erau momente în care în farmacie vedeai un singur client sau nu existau deloc.
Numai că atunci doctorii nu aveau cotă parte din vânzarea medicamentelor şi nu orice medic îţi prescria o reţetă cu medicamente când mergeai la un consult. Şi mai era ceva: nu existau reclame de nici un fel ale farmaciilor în România.
Acum Ostroveniul pare un cartier cu o populaţie grav atinsă de fel de fel de maladii.
Numai pe Bulevardul Tineretului, în zona Hermes se află 5 farmacii.
Toate companiile astea mari, care au sufocat şi au dus la faliment micile farmacii independente cu capital autohton, vând în draci medicamente. Toate au clienţi non stop, una dintre ele având şi câte 4 vânzătoare de medicamente pe tură. Le spunem vânzătoare pentru că puţine din cele care lucrează în aceste locaţii au studii superioare de farmacie. Vitrinele acestor locaţii sunt pline de reclame. Unele merg non stop pe sistem luminos şi noaptea şi anunţă preţuri reduse la fel de fel de droguri. Le spunem droguri pentru că, este evident că populaţia a devenit dependentă de consumul de medicamente nu datorită bolilor, ci datorită acestor produse care creează dependenţă. S-a ajuns la o situaţie hilară în care mii de pensionari care nu deţin nici un card bancar au în schimb portofelele şi poşetele ticsite cu carduri de clienţi ai farmaciilor.
Aici se duc mare parte din veniturile oamenilor, iar aceste venituri sunt în mare parte exportate de firmele respective care au capital străin.
Este mult mai rentabil să produci şi să vinzi medicamente decât orice altceva.
Ştiaţi că un tir de pastile are valoare de piaţă mai mare decât 100 de tiruri de alimente?
Ştiaţi că legislaţia împiedică comercializarea multor produse fără prescripţie medicală? Ei bine în toate farmaciile din Vâlcea vi se vor vinde medicamente fără reţetă. Vânzătoarele de aici sunt dresate de patroni să vândă cât mai mult. Când au în faţă un client nehotărât care pare a avea fonduri îi vor recomanda mereu cel mai scump produs din cele existente pe rafturi.
“Farmacistele” de la multinaţionale nu au voie să vorbească la telefoane în timpul serviciului sau să ia pauze de fumat, sunt monitorizate permanent prin sistem video, sunt învăţate să prescrie-să recomande clienţilor şi alte medicamente decât cele solicitate, încearcă mereu să scoată ultimul leu de la client. Unicul scop este profitul. De aceea o mare parte din venit se duce în reclamă.
Parcă ar vinde telefoane mobile sau aparatură electrocasnică, aşa procedează aceste mafii ale medicamentelor care au invadat toate posturile de televiziune cu reclamă comercială pentru medicamente. Deşi medicamentul nu este de fapt un produs comercial, nu ar trebui vândut fără discernământ, oricui şi în orice cantitate şi nu acesta este scopul pentru care au fost create iniţial farmaciile, unul din care să se scoată un profit imens.
Patronii de farmacii au prosperat. Unii au prosperat vânzând-şi în cele din urmă afacerile. Toţi au vile luxoase, bolizi de lux şi conturi grase. Destul de grase încât să cumpere politicieni din parlament care să le apere interesele sau chiar să îşi cumpere direct locuri în Parlament.
Populaţia trebuie să conştientizeze că este exploatată şi să renunţe la aceste droguri.
Nu pentru orice afecţiune trebuie să înghiţi imediat pastile, mai ales dacă nu îţi sunt recomandate de medic.
Există o mulţime de remedii naturiste la unele afecţiuni. Consumaţi ceaiuri care sunt mult mai eficiente de multe ori .Ca exemplu, să luăm hemoroizii unde gama de produse recomandată prin publicitate excesivă pe toate posturile a saturat lumea inclusiv pe cei care nu sunt afectaţi de această boală.
Ştiaţi că folosind banalul ceai de urzică puteţi ameliora mult mai rapid şi eficient durerea decât folosind toate cremele, pastilele, supozitoarele recomandate de farmaciile cu droguri prin reclame? Afecţiunile cardiace pot fi tratate prin ceaiuri, prin odihnă şi recuperare, prin renunţarea la alcool şi tutun mult mai eficient decât prin pastilele de care devii rapid dependent.
Ce rost are să iei pastile care să te ajute să dormi când poţi face o plimbare înainte de culcare şi apoi să bei un ceai de tei îndulcit cu miere? Şi mai ales nu trebuie să te laşi atras de sistemul cu carduri de fidelitate! Nu vă mai lăsaţi folosiţi drept cobai şi nu intraţi în farmacii ca într-un market atraşi de reducerile de preţuri!
Când cumpăraţi un medicament de cele mai multe ori faceţi primul pas spre o dependenţă faţă de acel produs, deci faţă de un drog legalizat!
Primăria Râmnicu Vâlcea ar putea institui o taxă suplimentară pentru farmaciile care îşi fac publicitate. Dar cum să ceri asta unui primar atât de prieten cu unii patroni de farmacii?!
Traian GUMINSKI