Dr. Cosmina Brummer le Roux: „Endometrioza este o afecțiune greu de diagnosticat și necesită tratamente individualizate”

Endometrioza este o boală benignă care afectează femeile în timpul vieții reproductive. Dacă endometrul, care este situat în afara uterului, se dezvoltă incorect, se poate stabili oriunde în abdomen, putând cauza implanturi (plăci mici), noduli (plăci mari) și endometrioame (chisturi în ovare). Afecțiunea are un proces imprevizibil de evoluție: unele femei au implanturi mici, nemodificate, în timp ce la altele se dezvoltă extensiv în pelvis. Boala este inflamatorie și provoacă aderențe între organe.

Țesutul endometrial suplimentar reacționează la fluctuațiile hormonale lunare, la fel ca endometrul normal, ceea ce înseamnă că se poate umfla și sângera. Această sângerare poate cauza inflamație, durere și formarea de țesut cicatricial.

„Uneori este dificil de diagnosticat această boală, uneori nu este dificil”

Dr. Cosmina Brummer le Roux, medic obstetrician-ginecolog, subliniază:
„Pacienta se prezintă cu dureri în zona pelvină, deci în zona abdominală joasă, cu dureri la contactul sexual. În cazul pacientelor tinere, sunt cazuri în care acestea nu obțin sarcina în perioade de 6 luni – un an de zile. De asemenea, este vorba despre sângerări între menstruații sau sângerări abundente la menstruație. Uneori este dificil de diagnosticat această boală, uneori nu este dificil. Diagnosticul poate să fie pus și ecografic. Sunt niște investigații care necesită timp pentru a asocia simptomele pacientelor cu modificările ecografice. Se poate diagnostica boala și cu ajutorul RMN-ului cu protocol de endometrioză, iar în unele cazuri se diagnostichează prin intermediul intervenției laparoscopice. În cazul diagnosticului, depinde de severitatea bolii”.

„Tratamentele sunt individualizate”

În ceea ce privește terapia, specialistul atrage atenția că nu există un protocol unic:
„Tratamentele sunt individualizate. Se ține cont dacă pacienta este tânără sau dacă ea are o anumită vârstă. De asemenea, se ține cont de opțiunea pacientei de a avea o sarcină sau nu pe viitor pentru că este o modificare hormonală care vine după excesul de estrogeni. Noi venim cu preparate hormonale care să inhibe menstruația pe o perioadă de aproximativ trei luni. Sunt preparate care sunt disponibile pe piața românească și sunt în funcție de complexitatea cazurilor. Vorbim de preparate hormonale care pot să fie completate și cu preparate din plante”.

Din păcate, endometrioza afectează și șansele de a concepe.„Obținerea sarcinii este mai dificilă. Poate nu pe cale natural, dar cu ajutorul procedurilor de reproducere umană asistată, de fertilizare in vitro”, a declarat medicul.

„Consultarea unui medic este obligatorie”

Dr. Cosmina Brummer le Roux trage un semnal de alarmă:
„Pacientele trebuie să treacă peste emoția de a merge la ginecolog. Este important controlul ginecologic de rutină. Avem destule paciente pe care le diagnosticăm cu endometrioză fără ca dânsele să se prezinte la control cu simptome, fără dureri și fără probleme cu sângerările. Mai ales dacă au dureri, să vină rapid la un control ginecologic. Insist asupra pacientelor tinere foarte mult. Dacă își doresc o sarcină, să vină pentru controale și pentru investigațiile care se sugerează și care sunt particularizate pentru fiecare cauzistică în parte”.

Cabinetul Dr. Cosmina Brummer le Roux poate fi găsit pe Str. Rapsodiei 14, Bl. D1-3, Sc. B, Ap.3. Programări la telefon 0250 744 151 și 0746 106 325.