Două proiecte importante în Budeşti
Primarul Ion Vlădulescu este un edil care ştie ca eficienţă maximă în administraţie obţii lucrând cu profesionişti din domenii diferite şi apelând la societăţi cu portofolii serioase în consultanţă, proiectare sau alte lucrări.
Administraţia din Budeşti a contractat o societate pentru proiectarea obiectivului “Lucrări de puţuri forate în satul Budeşti”. Intenţia primăriei este să îmbunătăţească sistemul de alimentare cu apă din localitate şi să extindă reţeaua.
O altă companie a fost angajată de primărie pentru a executa, pregăti şi depune proiectul de introducere a gazului în localitate în cadrul noii sesiuni a Programului naţional “Anghel Saligny”.
Budeşti este una din puţinele localităţi rurale cu o creştere demografică an de an şi are nevoie de investiţii continue în infrastructură şi în extinderea utilităţilor şi serviciilor publice. (T.G.)