
Dosar de înșelăciune de 22.000 lei! Percheziție la un tânăr din Cernișoara
Un tânăr de 21 de ani din Cernișoara este cercetat de polițiștii vâlceni pentru înșelăciune, după ce ar fi păcălit două persoane cu promisiuni false privind transportul unor bunuri din străinătate. Prejudiciul estimat se ridică la 22.000 de lei, iar în urma unei percheziții domiciliare, în această dimineață, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore.
“Din cercetările efectuate a reieșit că, în cursul anului 2023, acesta ar fi indus în eroare două persoane, promițându-le, în mod nereal, transportul unor bunuri din străinătate, cauzând astfel un prejudiciu total de aproximativ 22.000 de lei.
În urma percheziției efectuate la domiciliul persoanei în cauză au fost identificate mai multe bunuri de interes pentru cauză, precum și tânărul vizat.
Acesta a fost condus la sediul Poliției pentru audieri, iar în urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus reținerea sa pentru 24 de ore.
În cursul zilei de mâine, tânărul urmează să fie prezentat unității de parchet competente, în vederea dispunerii măsurilor legale”, au comunicat polițiștii vâlceni.
Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale și al specialiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic.
Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activități infracționale.