Doliu în Salvamont Vâlcea – A plecat colegul „Dudu”, omul muntelui

Salvamontul vâlcean este în doliu după pierderea unuia dintre cei mai dedicați oameni ai muntelui. Colegii din Brezoi au anunțat cu durere trecerea la cele veșnice a lui Dudu, un salvator montan cunoscut și respectat în comunitate.

„Cu profundă îndurerare și un enorm regret, anunțăm trecerea în neființă a colegului nostru de la Salvamont Vâlcea, Domnul Dudu”, au transmis reprezentanții Salvamont Brezoi.

Potrivit colegilor, tragedia s-a petrecut după ce acesta a făcut o scurtă tură în Masivul Cozia. A fost găsit căzut lângă mașina sa, pe drumul forestier din zona Mocirle. „Probabil un stop cardio-respirator. Prietenii au încercat acordarea primului ajutor, a plecat o ambulanță și un elicopter, dar pentru Domnul Dudu, din păcate, nimic nu a mai fost de ajutor”, se mai arată în mesajul Salvamont.

Dudu era descris de toți cei care l-au cunoscut ca un „om extraordinar, un împătimit al muntelui, un mare cunoscător al zonelor, un prieten adevărat”.

Comunitatea montană din Vâlcea pierde nu doar un salvator cu experiență, ci și un suflet generos, mereu gata să ajute. „Condoleanțe sincere familiei! Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, au mai transmis colegii săi.