Doamna Elena Dinescu completează lista centenarilor sărbătoriți de Primăria Râmnicului în 2025

Joi, 3 iulie 2025, de ziua sa de naștere, doamna Elena Dinescu a fost aniversată la împlinirea a 102 ani nu doar de către familie, ci și de Municipalitatea Râmnicului care, prin funcționarii din cadrul Direcției de Asistență Socială, i-au oferit Diploma „Vârsta de Aur” și un premiu în valoare de 1000 de lei.

Astfel, în lista centenarilor premiați de Municipalitate în cursul acestui an figurează până acum cinci locuitoare ale Râmnicului, care au fost aniversate în cadrul uneia dintre cele mai vechi tradiții ale administrației locale.

În aceeași notă, în cursul săptămânii viitoare, 14 nonagenari vor fi premiați de Primăria Râmnicului cu ocazia intrării în Clubul Longevivilor în cea de-a doua acțiune de acest fel din cursul acestui an.