Din nou un premiu pentru Teatrul Anton Pann: Réka Szász-Premiul pentru cea mai bună actriță!
Un alt premiu care atestă valoarea, talentul și foarte multă muncă vine să încununeze panoplia de premii câștigate de actorii Teatrului Anton Pann din Rm Vâlcea.
Premiul pentru cea mai bună actriță este obținut de Réka Szász la FITIC-Festivalul de Teatru Independent de la Constanța, un premiu care vine la puțin timp după Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal, pe care l-a luat actorul Tavi Costin la Festivalul Național de Comedie de la Galați. Pentru aceste premii merită sincere felicitări! Am mai scris despre ei, nu o dată că sunt buni, sunt foarte buni, spectacolele în care joacă fiind apreciate la superlativ și aplaudate minunte în sir.
Szász Réka a impresionat juriul de la FITIC-Festivalul de Teatru Independent de la Constanța, eveniment care s-a desfășurat în perioada 24-27 octombrie, cu rolurile din spectacolul ”Libretto Solitudine” în regia lui Matei Lucaci Grünberg, spectacol pe care ați avut posibilitatea să-l vedeți în cadrul primei ediții a Festivalului Național Teatru ”Versus- Showcase Centenar” și pe care, la cererea dumneavoastră, îl vom vedea sau revedea cât de curând pe scena Teatrului Anton Pann.
Pe Szász Réka am văzut-o jucând în foarte multe spectacole pe scena Teatrului Anton Pann. Din 2011, de când a intrat în această minunată echipă de actori a Teatrului Anton Pann, Réka, a jucat în peste 20 de spectacole. Toate rolurile i-au fost dragi, realizându-le cu foarte multă responsabilitate și profesinalism. Cu câteva dintre ele a urcat pe scena Festivalului Național de Teatru, unul dintre cele mai importante manifestări de gen din lumea teatrului românesc. Amintim aici, în 2013 Kacia din spectacolul TRILOGIA BELGRĂDEANĂ de Biljana Srbljanovic, regia Cristi Juncu, scenografia Cosmin și în 2014 -Linda din ”FEMEI/BĂRBAŢI” de Willy Russell, regia Vlad Massaci, scenografia, sound, light design&video Andu Dumitrescu. De-a lungul timpului, de la terminarea Facultății de Teatru si Televiziune, specializarea artele spectacolului, Cluj Napoca-2013, Szász Réka s-a bucurat de numeroase premii. Remarcată la Gala Tânărului actor “Hop” de la Costineşti de către regizorul Tudor Giurgiu, a fost automat selectată din 120 de actori şi trimisă în cadrul programului “10 pentru FILM” la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) de la Cluj, în 2014 câștigând Premiul “10 pentru Film” în cadrul acestui festival. Pe lângă rolurile din teatru, Reko, a jucat și joacă și în filme: Antigona – Antigona, sau să facem film în Ardeal, împreună, regizori: Jakab-Benke Nándor, Badi Levente, 2008; Dansatoarea – Farsang, regizor: Püsök Botond, 2009; Personal episodic – Las Fierbinti, productie PRO TV.
Felicitări, Reko, suntem mândri că te putem vedea în spectacolele Teatrului Anton Pann alături de minunații tăi colegi actori. Premiile voastre demonstrază profesinalism și așteptăm cu nerăbdare spectacolele în care jucați.