Dezvoltarea culturii și a învățământului, prioritate la Budești
Chiar dacă localitatea vâlceană Budești are o dezvoltaltare spectaculoasă din punct de vedere industrial, conducerea primăriei știe că învățământul și cultura trebuie să fie la nivel înalt. Astfel, a fost deja modernizat și extins un cămin cultural, la altul se așteaptă demararea lucrărilor. De asemenea, în scurt timp va începe construcția unei noi grădinițe.
“Nu ne axăm doar pe asfaltare. Dezvoltarea localității se referă, de exemplu și la învățământ sau cultura. Noi am finalizat modernizarea unui cămin cultural, în Satul Ruda. În plan avem și extinderea și modernizarea căminului cultural de la Budești. Lucrările vor fi finalizate în acest an sau anul viitor. De asemenea trebuie să efectuăm lucrări de modernizare și extindere a școlii generale din Budești. Avem 500 de elevi și au nevoie de aceaste lucrări. Este clar că sunt părinți care preferă să-i trimită pe copii la școli de pe raza Municipiului Râmnicu Vâlcea pentru că ei consideră că sunt condiții mai bune acolo. Eu vreau să facem și noi condiții de oraș în școli, să atragem cât mai mulți elevi în învățământul din localitate. Avem și un proiect depus pentru construcția unei noi grădinițe. Proiectul se află în acest moment în stadiul de evaluare, sperăm ca în scurt timp să semnăm contractul de finanțare”, spune primarul de la Budești, Ion Vlădulescu.