Dezvoltare în timp de pandemie la Șirineasa

Cât de greu îi este unui edil în timp de pandemie, dar și de criză economică știe foarte bine primarul Comunei Șirineasa, Ion Bebe Streinu. Cu bani puțini, dar cu multă muncă, în localitatea de pe malul Luncavățului s-au făcut investiții bune și în 2021.

Măsuri dure pentru păstrarea curățeniei

Ion Streinu este un primar care luptă permanent pentru ca Şirineasa să fie o comună curată şi cu o infrastructură funcţională. Nu s-a ferit niciodată să ia măsuri nepopulare poate dar extrem de logice şi normale. Acum recidivează şi avertizează cetăţenii iresponsbili că le va demola podurile de acces în gospodării dacă aceştia nu le îngrijesc. “Vin cu rugămintea către cetăţenii care au poduri construite la intrările din drumul judeţean către propiile gospodării sau terenuri să intervină urgent pentru decolmatarea podurilor. Eu am făcut demersurile necesare şi am reuşit, cu sprijinul preşedintelui CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, să aduc o societate specializată pentru decolmatarea şi reprofilarea rigolelor de pământ, dar datorită podurilor de la intrările în gospodării apa nu v-a putea curge către torentii de preluare. Podurile sau podeţele care în termen de 10 zile nu vor fi decolmatate vor fi demolate. Mulţumesc anticipat pentru înţelegere”, a declarat primarul Ion Bebe Streinu.

Burse pentru elevi

Primarul Ion Bebe Streinu a acordat permanent atenție elevilor și preșcolarilor din Șirineasa și a dezvoltat baza de învățământ modernizând instituțiile. În acest an Consiliul Local a aprobat burse pentru elevi în valoare de 97.000 lei, acestea fiind împărțite pe trei categorii. Printr-un proiect cu finanțare europeană, comuna Șirineasa a primit fondurile necesare pentru achiziționarea a 147 de tablete, 9 tale interactive, 21 de laptopuri, 9 routere, 10 camere web și 6 proiectoare. În curs de aprobare este și un alt proiect care presupune acordarea de fonduri pentru achiziția de măști de protecție și teste de depistare a COVID 19.

Cadouri de sărbători

Pentru cei mici Ion Streinu a pregătit un proiect de hotărâre care a fost aprobat de Consiliul Local la finele lunii trecute. S-a acordat suma de 15 mii de lei pentru achiziționarea de cadouri ce le vor primi, ca în fiecare final de an, toți elevii din Șirineasa cu ocazia Sărbătorilor de iarnă. Cadourile sunt unele substanțiale având în vedere că se va beneficia și de sponsorizări.

Gabriel CÂRJALIU