
VIDEO UPDATE: Percheziții în 8 județe într-un dosar de criminalitate economică! 6 persoane reținute
UPDATE: În urma celor 39 de percheziții domiciliare desfășurate marți, 20 mai 2025, în județele Vâlcea, Argeș, Gorj, Olt, Alba, Giurgiu, Ilfov și în municipiul București, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, sub coordonarea procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, au dispus reținerea pentru 24 de ore a șase persoane.
Printre cele reținute se află trei bărbați și o femeie din județul Vâlcea, dar și doi bărbați din județele Alba și Olt, suspectați că ar fi obținut în mod fraudulos documente false de venit sau angajare. Aceste falsuri ar fi fost folosite pentru a beneficia ilegal de indemnizații pentru creșterea copilului sau concedii medicale plătite, fără a desfășura efectiv activități profesionale sau fără a îndeplini condițiile legale.
În timpul perchezițiilor au fost ridicate mai multe bunuri de interes pentru anchetă, dar și suma de 72.500 de lei și 3.500 de euro. Cercetările continuă pentru a documenta întreaga activitate infracțională a grupului. Autoritățile anunță că vor reveni cu detalii după finalizarea investigațiilor.
Articol inițial: Astăzi, 20 mai 2025, județul Vâlcea se află în centrul unei operațiuni de amploare, desfășurate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Vâlcea, sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea. În total, 39 de percheziții domiciliare au loc simultan în județele Vâlcea, Argeș, Gorj, Olt, Alba, Giurgiu, Ilfov, precum și în municipiul București.
Ancheta vizează un dosar penal complex, în care sunt investigate infracțiuni grave precum constituirea unui grup infracțional organizat, înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals. Prejudiciul adus bugetului de stat este estimat la aproximativ 1.800.000 de lei.
“Acțiunea are loc în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, care vizează săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals. Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la aproximativ 1.800.000 de lei. Totodată, vor fi puse în aplicare 29 de mandate de aducere emise pe numele persoanelor cercetate în cauză”, au comunicat polițiștii vâlceni.
Activitățile beneficiază de sprijinul polițiștilor inspectoratelor de poliție județene din zonele în care au loc perchezițiile, precum și al jandarmilor.
În total, aproximativ 200 de forțe participă la această acțiune.