Deputatul Ștefan Ovidiu Popa (PSD): “Investițiile sunt soluția, nu tăierile de salarii”

PSD își reafirmă poziția împotriva oricăror măsuri de austeritate, respingând categoric propunerea premierului Ilie Bolojan privind reducerea salariilor. Social-democrații avertizează că o astfel de politică ar afecta în primul rând românii cu venituri mici și medii, dar și mediul privat, prin diminuarea consumului și accentuarea riscului unei recesiuni.

Deputatul PSD Vâlcea, Ștefan Ovidiu Popa, subliniază că România a mai trecut prin experiența dureroasă a tăierilor bugetare și că efectele acelor măsuri sunt încă bine cunoscute. „Dacă soluția la problemele economice ar fi fost tăierea salariilor, România ar fi devenit o mare putere în urmă cu 15 ani. Dar știm cu toții care au fost rezultatele austerității. Din fericire, știm să facem mai mult și mai bine“, a declarat acesta.

În viziunea PSD, alternativa sustenabilă este un program amplu de relansare economică, construit pe investiții și sprijin real pentru mediul de afaceri. „Investiții noi în industriile strategice, credit fiscal pentru proiecte care creează locuri de muncă, facilități și garanții pentru IMM-uri, amortizare accelerată și sprijin pentru cercetare-dezvoltare — măsuri care aduc venituri suplimentare la buget. Acesta este cadrul necesar pentru a discuta responsabil despre Pachetul 3!” — a precizat Ștefan Ovidiu Popa.

Mesajul principal transmis de PSD este că dezvoltarea sustenabilă nu se poate construi pe frânarea economiei, ci pe stimularea ei. „În toate economiile dezvoltate, creșterea vine din investiții, nu din tăieri. E momentul ca și România să joace după regulile care funcționează”, a mai afirmat deputatul vâlcean.

Cu acest program, social-democrații mizează pe o abordare care pune accent pe modernizarea economică, protejarea veniturilor și crearea de noi oportunități pentru mediul privat — o direcție prezentată drept singura capabilă să asigure o dezvoltare reală pe termen lung.