Deputatul Ștefan Ovidiu Popa explică de ce nu trebuie crescute taxele în perioada următoare
Deputatul Ștefan Ovidiu Popa susține că că România nu își permite creșteri de taxe în perioada următoare. Cele mai importante soluții pentru susținerea economiei naționale vizează încurajarea muncii și creșterea productivității, reducerea poverii fiscale, în special pentru salariații cu venituri mici și medii și stimularea investițiilor și a activităților economice din țară.
“Partidul Social Democrat a finalizat consultările cu reprezentanții sindicatelor și patronatelor, stabilind împreună că România nu își permite creșteri de taxe în perioada următoare. Cele mai importante soluții pentru susținerea economiei naționale vizează încurajarea muncii și creșterea productivității, reducerea poverii fiscale, în special pentru salariații cu venituri mici și medii și stimularea investițiilor și a activităților economice din țară.
Patronatele și sindicatele vor transmite propuneri scrise, care vor fi analizate pentru Programul de guvernare PSD 2025-2028. Această consultare încheie campania „Ce-ți dorești tu pentru România!”, iar PSD le mulțumește tuturor cetățenilor și partenerilor sociali pentru opiniile exprimate.
Propunerile primite vor fi sintetizate de departamentele specializate ale PSD și integrate în Programul de guvernare pentru alegerile parlamentare și prezidențiale” – Deputat PSD Popa Ștefan Ovidiu.