Deputatul Ștefan Ovidiu Popa: “1,3 miliarde de euro pentru România! Fondurile europene nu sunt blocate, ci investite!”

Deputatul Ştefan Ovidiu Popa demontează zvonurile privind presupusa blocare a fondurilor europene și vine cu cifre concrete: România urmează să primească, pe 10 iunie, nu mai puțin de 1,3 miliarde de euro din cea de-a treia tranșă a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

„Deși unii au lansat constant mesaje alarmiste despre blocarea fondurilor, realitatea e alta”, afirmă liderul grupului parlamentar PSD din Camera Deputaților. Potrivit acestuia, acești bani europeni reprezintă un sprijin esențial pentru economie, investiții și stabilitate financiară.

Deputatul vâlcean subliniază că această tranșă a fost posibilă datorită îndeplinirii jaloanelor asumate, majoritatea realizate de miniștrii PSD. România a încasat deja jumătate din această sumă, sub formă de pre-finanțare, iar restul fondurilor urmează să fie virate în perioada următoare, odată cu închiderea ultimelor jaloane.

Printre aceste jaloane se află și controversata Lege a pensiilor speciale, care, deși adoptată în 2023, a fost contestată de Curtea Constituțională. Deputatul Popa precizează că Parlamentul lucrează deja la un nou proiect legislativ care să respecte observațiile CCR și să permită deblocarea totală a fondurilor.

„Faptele vorbesc! România se dezvoltă, cu sau fără zgomotul de fond din aceste zile!”, încheie parlamentarul social-democrat, atrăgând atenția că, dincolo de declarațiile politice, ceea ce contează cu adevărat sunt rezultatele concrete.