Deputatul Eugen Neaţă urmăreşte activitatea Consiliului Judeţean Vâlcea
Este un parlamentar cunoscut pentru dese postări publice legate de fel de fel de domenii de activitate, de acţiuni ale partidelor, liderilor locali,
Guvernului, administraţiilor locale. Aproape că nu există domeniu despre care deputatul Eugen Neaţă să nu comunice cu electoratul şi să nu şi exprime public poziţia şi părerile sale, uneori dând sfaturi utile şi adversarilor politici. Nu toate poziţionările sale sunt critice şi unele exprimă, în puţine cuvinte, o analiză exactă a unor situaţii deosebite mai ales în această perioadă de criză sanitară:
Iată una dintre ele în care explică ce se întâmplă în Consiliul Judeţean Vâlcea:
“Consiliul Județean Vâlcea își ține întrunirile de la un timp pe internet. Cei care doresc să urmărească în direct aceste ședințe, o pot face pe site-ul oficial al instituției sau pe pagina sa de Facebook. Este o performanță tehnologică care merită mai mult decât o apreciere de conjunctură. Președintele Consiliului Județean, Constantin Rădulescu, este un om tânăr, dinamic, experimentat. S-a dovedit extrem de aplicat la încercările prin care trec vâlcenii, instituțiile locale și județene de câteva săptămâni încoace.
L-am urmărit impulsionând pe toată lumea din subordine să rămână mai degrabă în activitate, să nu se refugieze din calea pericolului sanitar. În acest mod, a reușit să țină în funcțiune majoritatea instituțiilor din subordine și a șantierelor de pe întinsul județului Vâlcea.
Oamenii au avut de lucru și s-a profitat din plin de vremea bună și de căile rutiere eliberate de ordonanțele militare emise în cele două situații de urgență. S-a aflat apoi în prima linie a bătăliilor pentru organizarea și pentru aprovizionara spitalelor cu materiale sanitare. Aparatul de testare Rael Time PCR care se instalează acum la Spitalul de Urgență din Râmnicu Vâlcea este ultimul dintr-un șir de achiziții de materiale și de aparatură, realizate și cu contribuția Consiliului Județean Vâlcea și a președintelui Constantin Rădulescu.
Nu este întâmplător că județul Vâlcea are printre cele mai puține cazuri de infectați cu coronavirus, de izolați și de carantinați din România.
Revenind la ședințele Consiliului Județean transmise în direct pe internet, este de remarcat și realizarea tehnologică, care permite intervenția video și audio a fiecărui consilier în parte, dar și realizarea grafică deosebită, care personalizează transmisia la calitatea la care sunt personalizate regiile de emisie ale televiziunilor profesioniste.
Felicitări președintelui Constantin Rădulescu și întregului Consiliu Județean Vâlcea!”.
Traian Guminski