Deputatul Eugen Neață încheie un mandat de excepție în Parlamentul României

Eficiența senatorilor și a deputaților se măsoară în volumul și în calitatea inițiativelor legislative pe care le-au avut.
Eugen Neață este unul dintre cei mai eficienți deputați ai României din acest punct de vedere și încheie un mandat de excepție în care a reușit să inițieze un număr impresionant de proiecte legislative, majoritatea promulgate ca legi.
Mai are câteva proiecte pe traseul spre votare și promulgare și încă câteva legi în lucru.
Alături de parlamentarii social democrați aleși de vâlceni va promova noi amendamente și noi legi bune și în mandatul următor.
Aritmetica parlamentară arată că partidele cu experiență în construcții legislative au majoritate iar Eugen Neață va putea să promoveze legi benefice vâlcenilor și românilor și în următorul mandat deoarece deputații și senatorii acestor partide vor vota deschis pentru o lege bună.
Eugen Neață a prezentat întreaga sa activitate legislative într-o carte publicată recent care cuprinde toate legile promovate în cele două mandate. Cei ce doresc să afle amănunte despre aceste legi și inițiative pot solicita la biroul său parlamentar din Râmnicu Vâlcea un exemplar. (T.G.)