Deputatul Eugen Neață – „birou parlamentar” în fiecare localitate din județul Vâlcea
L-am întrebat pe deputatul PSD Eugen Neață, cum face față volumului de muncă și cum de își mai face timp pentru întâlnirile cu cetățenii.
Răspunsul a fost unul de-a dreptul excepțional:
„Consider că interacțiunea cu cetățenii este cel mai important lucru în activitatea de parlamentar. Ca urmare a problemelor ridicate, mă sfătuiesc cu aceștia și caut cele mai bune soluții de rezolvare.De aceea, spațiul meu de lucru este întreg județul, toți oamenii la un loc, și fiecare în parte în mod egal. Munca mea de parlamentar nu se cramponează de un spațiu definit. Am și eu ca toți parlamentarii un cabinet, dar prefer ca în timpul rămas să merg în teritoriu, să fiu în permanență conectat la problemele pe care cetățenii le întâmpină. De multe ori mă confruntși cuprobleme pe care nu le pot rezolva, dar le transmit acest lucru oamenilor. La biroul parlamentar pe care l-am deschis vis-a-vis de Policlinica cu plată, la parterul blocului lângă Librăria Humanitas,stau joi și vineri între orele 10.00 – 13.00, atunci când nu mă deplasez în localitățile din județ. Activitatea mea este într-adevăr una foarte intensă și asta datorită faptului că am multe proiecte pe care vreau să le realizez în acest mandat. Țin permanent legătura cu primarii, consilierii locali, dar și cu cetățenii interesați de corectarea unor deficiențe legislative. Ca deputat ales de vâlceni, voi face tot ceea ce ține de mine pentru a demonstra că sunt un sprijin real pentru oameni. Sunt conștient că problemele pe care le întâmpină nu le pot rezolva peste noapte, dar important este să simți că acel om în care ți-ai pus toată încrederea este acolo, ori de câte ori ai nevoie. Sunt convins că atât oamenii simpli, cât și cei angrenați în activitatea administrativă a localităților simt acest lucru. Merg în mijlocul lor atunci când nu desfășor activitate în mod individual.
Așa înțeleg eu, (fiind un om de echipă, obișnuit să reușească în ceea ce își propune și care colaborează foarte bine cu ceilalți colegi parlamentari), că ar trebui sa fim cu toții: oameni pentru oameni. Este modul cel mai sănătos de a rezolva problemele comunității.
“Aş fi putut crede că parlamentarul social democrat exagerează dacă personal nu l-aş fi întâlnit de la începutul acestui an şi până acum pe Eugen Neaţă pe teren. În orice localitate m-am deplasat, la orice eveniment ce a avut loc în weekend-uri, am dat şi de Eugen Neaţă. Şi l-am surprins în zeci de ipostaze în care discuta cu oameni, le transmitea informaţii şi le contabiliza sugestiile sau nemulţumirile. Eficienţa acestor acţiuni este cu siguranţă mai mare decât cea a acordării unor audienţe în birouri fixe, aflate de multe ori la distanţe mari faţă de domiciliile oamenilor care nu au timp sau bani pentru deplasări şi care vorbesc mult mai degajat cu un parlamentar pe uliţele din comunele în care locuiesc.
Traian GUMINSKI