Deputatul Buican cere Guvernului să asigure lemn de foc pentru populaţie
Prin intermediul unei interpelări adresate Ministerului Apelor şi Pădurilor, preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, a solicitat măsuri urgente pentru rezolvarea „crizei lemnului de foc” pentru populaţie, în condiţiile în care 3,5 milioane de gospodării din România se încălzesc iarna pe bază de combustibil solid, în special lemn.
Demersul parlamentar al preşedintelui PNL Vâlcea vine ca răspuns la audienţele de la cabinetul parlamentar, a discuţiilor purtate cu reprezentanţii administraţiilor publice locale rurale din judeţul Vâlcea şi a multiplelor relatări din presă privind activitatea din ce în ce mai intensă a poliţiştilor şi jandarmilor în amendarea şi reţinerea unor căruţe şi cărucioare cu lemn de foc, dar şi ca urmare a creşterii foarte mare a preţului lemnului de foc în toată ţara. În opinia parlamentarului Cristian Buican, este anormal ca în judeţul Vâlcea preţul lemnului de foc să ajungă şi la peste 600 de lei/m³, mai ales în condiţiile în care o treime din judeţ este acoperită de păduri.
Preşedintele liberalilor vâlceni, deputatul Cristian Buican, i-a reamintit doamnei Ministru că „în toamna anului trecut, în frunte cu preşedintele partidului din care faceţi parte, domnul Liviu Dragnea, criticaţi public activitatea fostului Guvern în privinţa lipsei de reacţie pentru aprovizionarea prioritară a populaţiei cu lemn de foc. Din păcate, în aproape un an de guvernare, nu aţi reuşit să întreprindeţi nicio măsură care să înlesnească aprovizionarea populaţiei cu lemn de foc, iar criza din acest an este mult mai gravă decât cea de anul trecut”. Parlamentarul liberal vâlcean consideră că „în condiţiile în care preţul lemnului de foc a crescut cu cel puţin 200% în ultimul an, bătrânii din satele României nu şi-au mai permis să achiziţioneze lemne pentru această iarnă”, iar „atenţionările de la ANM privind fenomenele severe cu episoade dese de ninsori abundente, viscol şi ger sunt de natură să îngrijoreze populaţia care până în acest moment nu a putut să se aprovizioneze cu lemn de foc”.
În cadrul aceleiaşi interpelări, deputatul Cristian Buican a criticat şi Legea 175/2017 susţinută de către parlamentarii PSD, care, în ciuda propagandei publice, nu numai că nu a reuşit să rezolve criza lemnului de foc pentru populaţie, ba a şi adâncit-o.
Văzând lipsa totală de reacţie a autorităţilor guvernamentale faţă de această „criză a lemnului de foc”, în ciuda unei realităţi sumbre şi macabre în care bătrânii din satele României tremură de frig în case, parlamentarul liberal Cristian Buican i-a prezentat doamnei Ministru câteva soluţii rapide pentru rezolvarea acestei probleme grave:
– adoptarea unor prevederi legislative de interzicere a exportului de lemn de foc, iar în acest sens deputatul Cristian Buican a atras atenţia asupra faptului că Guvernul PSD a avut un punct de vedere negativ asupra PL-x 276/2017, propunere legislativă iniţiată de parlamentari PNL prin care se interzice, pentru o perioadă de 3 ani, exportul de lemn de foc;
– înlesnirea tăierii arborilor de pe păşuni şi livezi de către proprietari în scopul încălzirii locuinţelor;
– simplificarea procedurilor de transport pentru persoanele fizice a lemnului de foc de pe proprietăţile personale, destinate consumului propriu.
„Anul trecut, pe vremea asta, în frunte cu Liviu Dragnea, toată cohorta PSD-istă urla că fostul Guvern nu e interesat de rezolvarea «crizei lemnului de foc» pentru populaţie, considerând inacceptabil de mare preţul de atunci pentru lemnul de foc. Acum preţul a crescut cu cel puţin 200% şi văd că nimeni nu mai zice nimic. La fel se lăuda şi domnul Neaţă, acum câteva luni, cum că amendamentele sale magice la Legea 175/2017 vor rezolva această problemă a aprovizionării populaţiei cu lemn de foc. Din contră, această lege este atât de proastă încât mai mult a încurcat. Nu numai că preţul lemnului de foc a crescut cu peste 200%, ajungând la Vâlcea chiar şi la 600 lei/m³, dar mult mai mulţi oameni din mediul rural nu sunt acum aprovizionaţi cu lemn de foc, comparativ cu anul trecut. Asta e Guvernarea PSD, minciună şi demagogie. În contextul avertizărilor ANM privind iarna grea din acest an, sunt profund îngrijorat de soarta bătrânilor fără ajutor din mediul rural” a declarat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.