Deputata social-democrată Daniela Oteșanu pledează pentru școli profesionale duale în fiecare județ

Multă lume se plânge că, în România, la ora actuală, nu se mai găsesc meseriași, oameni care să știe să lucreze în domenii precum instalații sanitare, reparații auto, tinichigerie auto, construcții etc. O soluție, pe care mulți factori decidenți au neglijat-o până acum, ar fi reprezentată de înființarea școlilor duale.

Această variantă este propusă și de către Daniela Oteșanu, deputat de Vâlcea, care susține că ar fi nevoie de astfel de școli profesionale duale (în care elevii să și lucreze și să fie remunerați de către viitorii angajatori) în fiecare județ din țara noastră.
„Școlile profesionale sunt cea mai bună soluție pentru acoperirea deficitului de forță de muncă bine calificată, dar și bine plătită. Așa cum știți, România are mare nevoie de meseriași în condițiile în care tot mai multe companii se plâng că nu găsesc forță de muncă, chiar dacă oferă și un nivel salarial superior nivelului de pregătire. De aceea consider că este nevoie de o strategie integrată cu autoritățile locale și antreprenorii din fiecare județ pentru a promova școlile profesionale în sistem dual în funcție de specificul activităților economice din fiecare zonă. Toată lumea iese în câștig, pe de o parte elevul va avea o diplomă, experiență și va fi plătit pe tot parcursul anilor de învățământ. Pe de altă parte, în comunitatea respectivă crește numărul de muncitori calificați, dar și nivelul de trai în județele din care provin elevii. În al treilea rând, se reduc costurile susținerii tinerilor care au studii și calificări neadaptate cerințelor actuale și nu își găsesc un loc de muncă corespunzător. În al patrulea rând, companiile locale își iau direct de pe plan local forța de muncă de care au nevoie”, a precizat Daniela Oteșanu.
În acest sens, reprezentanta județului nostru în Camera Deputaților a transmis, lunile trecute, și o interpelare ministrului Educației, Ligia Deca, pentru a atrage atenția asupra problemei.