Democraţie totală la Popeşti – primarul are contracandidat… soția
Situaţie unică în România unde primarul în funcţie va fi concurat la alegerile locale şi de soţia sa.
Constantin Şerban a fost mereu un primar atipic pentru România. Când în urmă cu opt ani, secretarul primăriei, un tânăr pe care îl dusese peste tot şi îl învăţase administraţie, a candidat împotriva sa şi l-a învins, puţini mai credeau că va reveni ca primar. Şi-a recâştigat postul la alegerile din 2012, împotriva statisticii care spunea că doar 5 % din cei care au pierdut un mandat de primar în lume îl mai pot recâştiga. A rămas însă la fel de indulgent faţă de subalterni şi de apropiat al oamenilor. Prin urmare în acest an, Ghiţă Ţîrcă un om provenit în comuna Popeşti şi caracterizat doar printr-o mare lăcomie a familiei sale de adopţie, va candida împotriva sa. Ghiţă este viceprimar al comunei, post pe care nu l-ar fi obţinut în veci fără susţinerea primarului Şerban care l-a introdus în UNPR şi l-a susţinut pentru a ajunge vice. Tot împotriva primarului va candida şi Aurora Măgură, asistenta socială din primărie, angajată pe acest post de acelaşi Şerban care a decis acest lucru, deşi majoritatea consilierilor şi a colegilor i-au cerut să nu o facă. Dar Şerban a crezut în faptul că Aurora Măgură va deveni un funcţionar responsabil şi eficient şi nu s-a înşelat de această dată.
Primăria este nevoită să detaşeze, la cererea prefectului, trei persoane la primăria Măldăreşti, deoarece în această localitate toţi funcţionari sunt cercetaţi penal şi suspendaţi din funcţie. Prin urmare în luna mai, în primăria Popeşti, va cam bate vântul mai ales că se anunţă că şi contabila ar vrea să candideze sau să se bage în vreun medical. Este o lună grea pentru orice administraţie pentru că pe lângă lucrările obişnuite trebuie organizate şi alegerile.
În aceste condiţii, Rewena Şerban, funcţionar în cadrul primăriei dinainte ca soţul să ajungă primar s-a decis şi ea să se înscrie în cursa electorală pentru a se putea suspenda din funcţie.
“Dacă toată lumea din această comună vrea să candideze şi crede că este capabilă să administreze comuna, am şi eu acest drept să cred. I-am spus soţului meu şi a fost de acord. Aştept propuneri de la partidele care caută candidaţi. Vom lăsa primăria fără funcţionari o lună, dar asta este şi o deficienţă legislativă. Legea trebuia să instituie clar un corp al funcţionarilor public care să fie profesionişti, apolitici, neinteresaţi să comploteze permanent pentru a ocupa posturi prin alegeri. Funcţionarul are responsabilităţi serioase, este o meserie interesantă pentru cei care aleg să servească o comunitate şi nu trebuie transformată într-o trambulină pentru o carieră politică cum deseori se întâmplă în ţara noastră. Dacă este însă legal, cred că am şi eu dreptul să candidez, şi sper să găsesc o formaţiune pe care să o reprezint pentru că acum sunt multe care caută candidaţi”, ne-a declarat soţia primarului.