Delegaţie ucraineană la Vâlcea! Pesceana şi Amărăşti îşi vor deschide porţile anual pentru tinerii din Mahala!
La sediul Consiliului Judeţean Vâlcea a avut loc la începutul săptămânii o vizită a unei delegaţii din localitatea Mahala din Ucraina, condusă de primarul localităţii, Elena Nandriş, însoţită de mai mulţi membri ai Consiliului Local al comunei şi un reprezentant din partea televiziunii naţionale Chişinău.
Situată lângă Cernăuţi, localitatea Mahala numără 7200 de locuitori, 98% dintre aceştia fiind români. „Am primit cu mare bucurie şi emoţie delegaţia din localitatea Mahala! Cred că noi, cei care suntem aici, în România, trebuie să facem posibil ca, măcar o dată pe an, aceşti oameni să vină în ţară, unde să se simtă acasă alături de fraţii lor români. Doamna Elena Nandriş, primarul localităţii, are un suflet minunat şi m-a impresionat profund modul în care a vorbit despre ţară şi despre valorile naţionale. Cred că avem de învăţat de la aceşti oameni şi mi-am propus ca, împreună cu domnii primari din localităţile Pesceana şi Amărăşti, măcar o dată pe an, să invităm o delegaţie din Mahala, chiar de copii şi tineri, la noi la Vâlcea!”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Rădulescu.