Declarația politică a deputatului Nicolae Mîndrescu (AUR): “Statul trebuie redus, nu reformat”

Într-o declarație politică rostită în Parlamentul României, deputatul Nicolae Mîndrescu, reprezentant al Alianței pentru Unirea Românilor, a criticat dur dimensiunea și ineficiența aparatului de stat, pledând pentru o reducere drastică a acestuia.

„Statul român de astăzi nu mai produce nimic. Nu creează valoare, nu inovează și nu muncește. A devenit un intermediar între munca oamenilor cinstiți și buzunarul unei oligarhii birocratice care a uitat cine pe cine servește”, a afirmat parlamentarul.

Deputatul a subliniat că, în opinia sa, statul actual „nu mai este o instituție, ci o lipitoare legalizată care trăiește din energia poporului”, adăugând că „nu există bani publici, există doar banii contribuabililor, adică banii oamenilor care muncesc zi de zi și care nu mai văd rezultate”.

Nicolae Mîndrescu a vorbit despre o Românie aflată „în faliment moral și economic”, unde „în loc de infrastructură avem nepotism, în loc de economie avem biruri și taxe sufocante”. Acesta a denunțat „sutele de mii de bugetari fără fișe reale de post, achizițiile umflate, ministerele cu SUV-uri electrice și spitalele fără medici”, considerând că „aceasta este imaginea României întreținută din bani publici”.

„Înainte ca statul să mai întrebe de ce nu sunt bani, ar trebui să se privească în oglindă. Poate atunci va vedea ceea ce românii văd de 35 de ani: un monstru hrănit din promisiuni, din datorii și din indiferență”, a adăugat deputatul.

În finalul declarației, Nicolae Mîndrescu a transmis un mesaj categoric:
„Statul trebuie redus, nu reformat. Nu digitalizat, nu reorganizat, ci redus cu 60% în salarii, în funcții, în atribuții și în aroganță.”

El a mai spus că Alianța pentru Unirea Românilor este „singura forță politică ce apără contribuabilii și demnitatea poporului”, precizând că AUR „nu susține un stat mai mare, ci unul mai eficient, mai corect și mai responsabil”.

„Prin reducerea statului la esențial, prin concedierea impostorilor din funcții, prin eliminarea taxelor care sugrumă inițiativa, România va redeveni o națiune demnă și funcțională, unde munca este răsplătită, iar viitorul copiilor noștri este protejat”, a transmis deputatul Nicolae Mîndrescu.