De Ziua mondială a luptei împotriva cancerului, Maternitatea a fost iluminată roz
În urma demersurilor făcute de Fundaţia „Renaşterea”, la 30 septembrie 2014, Senatul României şi-a asumat o Declaraţie prin care 1 octombrie este recunoscută ca Zi naţională de luptă împotriva cancerului de sân, cancerul reprezentând o problemă majoră de sănătate publică pe plan mondial. Scopul decretării acestei zilei este acela de a creşte gradul de conştientizare cu privire la cancerul de sân şi subliniază importanţa campaniilor de informare, a prevenţiei şi programelor de screening. Încă din anul 2001, prin implicarea Fundaţiei Renaşterea, ziua de 1 octombrie este, astfel, marcată în toată ţara prin luminarea unor clădiri importante în culoarea roz, culoarea speranţei. Anul trecut clădirea Spitalului Judeţean Vâlcea a fost luminată în roz, iar în acest an Maternitatea a prins această culoare. La eveniment au participat managerul Spitalului Judeţean Vâlcea, medicul Dan Ponoran, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Adrian Buşu, consilierul judeţean PSD Daniela Oteşanu-preşedinţa Organizaţiei Judeţene de Femei PSD Vâlcea, subprefectul Aurora Gherghina, consilierul judeţean PNL Victor Stănculescu, voluntari care militează în acest proiect, precum şi mulţi vâlceni. Cu toţii au fost întâmpinaţi de Loredana Popescu, preşedintele Asociaţiei Prietenii Spitalului Vâlcean şi de Adela Maria Popescu, voluntar în acest proiect. Le-au fost alături şi sponsorii: Nurvil, Boromir, Apa Vidra, Pro Events.
Managerul Spitalului Judeţean Vâlcea a promis celor prezenţi la eveniment că spitalul va avea un mamograf nou: „Este o onoare pentru mine să mă aflu pentru a doua oară în mijlocul acestui eveniment. În această seară vom ilumina în roz clădirea Maternităţii din Râmnicu Vâlcea, pentru a marca Ziua mondială de luptă împotriva cancerului la sân, dar în acelaşi timp pentru a încerca să transmitem populaţiei judeţului că prevenţia este foarte importantă şi poate salva vieţi. Din nefericire, România este o ţară în care cancerul la sân încă provoacă foarte multe victime, cu toate că, la nivel internaţional, s-a demonstrat că în stadiile incipiente cancerul la sân este o boală vindecabilă. Din nefericire, acest lucru ne determină să facem populaţia să conştientizeze importanţa controlului periodic la medic. Este o boală curabilă, vindecabilă. Sunt foarte puţine cancere despre care putem spune că le putem vindeca. Avem şi aici exemple de oameni care, la ora actuală, pot să spună că au suferit de cancer la sân şi acum sunt oameni sănătoşi, fără nici un fel de problemă. Aş vrea să mulţumesc Asociaţiei Spitalului Vâlcean, pentru că s-a implicat în acest proiect şi nu numai în acesta. Au ajutat foarte mult spitalul din Râmnicu Vâlcea în această perioadă. Mulţumesc autorităţilor locale care au fost alături de noi în toate cele 15 luni de când conduc Spitalul Judeţean. Şi aş vrea să vă dau şi o veste bună. Începând cu 1 noiembrie mai avem un tânăr medic radiolog, care va lucra la Spitalul Judeţean, dacă va lua concursul. În acelaşi timp, vă promit că pentru a treia ediţie a acestui proiect, care se va desfăşura anul viitor, am ca targhet achiziţionarea unui mamograf nou. Dacă voi reuşi cu sprijinul Consiliului Judeţean foarte bine, dacă nu vom găsi resurse proprii pentru achiziţionarea unui mamograf”, a spus medicul Dan Ponoran.