De ce vor useriștii să-l scuipe și să-l înjure la liber pe Florin Cîțu?
Negocierile din cadrul alianței toxice ce conduce România și ce a pus pe butuci nu doar economia din țară, dar și sistemul de sănătate publică vor continua și săptămâna viitoare.
Liberalii și udemeriștii vor ca USRPLUS să numească un nou ministru la Sănătate. În mod normal dacă ar face acest lucru, useriștii ar pierde la capitolul susținere din partea electoratului fanatic.
Probabil vor cere un al minister la schimb, cel al Internelor ar fi ceva ce le -ar conveni pentru că ar putea numi șefi de poliție și jandarmerie în județe obedienți useriștilor și marțafoi.
Cea mai nocivă dorință a acestor lideri lipsiți de empatie este însă legată de un protocol scris între formațiunile aflate la guvernare în care să fie stipulat că niciun ministru nu poate fi destituit de premier fără aprobarea partidului din care face parte.
Cu alte cuvinte miniștrii useriștii vor putea apoi să-l înjure, să-l critice, să facă mișto de premier când au ei chef. Miniștrii ar putea să-l și scuipe în timpul ședințelor, să-l înjure de mamă, sau măcar să-l jignească când vor pe televiziuni pe Florin Cîțu fără a mai fi sancționați.
De ce vor ei acest lucru și care este de fapt mesajul acestui adevărat grup infracțional organizat?
Păi este un mesaj de tip mafiot. Indiferent cine se mai leagă de vreunul din ai noi va plăti. De fapt de aceea și vor debarcarea premierului Cîțu și înlocuirea sa. Pentru ca aliații lor să înțeleagă foarte clar că mafia useristă plătește cu vârf și îndesat celui care se leagă de unul din membrii ei.
De-a lungul ultimilor 30 de ani niciun partid nu a transmis acest mesaj. PDSR, PSD, PNL, PNȚCD, PRM, UNPR , PD, UDMR s-au criticat, s-au atacat în declarații publice, pe televiziuni, în presă dar nicio formațiune nu a adoptat poziția asta de MAFIE politică.
Președintele PNL și al Camerei Deputaților, experimentatul politician Ludovic Orban, a sesizat imediat acest adevărat atentat la cutumele politice. Problema nu este că PNL nu poate să-și permită înlocuirea premierului Cîțu. Pur și simplu, PNL nu-și poate permite ca cei de la USR să bage frica în toată clasa politică că sunt dispuși și mai ales că și pot să execute orice politician, din orice funcție, care se leagă de unul de–al lor.
De aceea Orban a ieșit la final de săptămână cu declarația că orice ministru care-și critică premierul trebuie să aibă bagajele făcute și demisia scrisă.
Ceea ce spune Orban este normal și logic. Pe limbajul corporatiștilor useriști aș vrea să-i întreb care CEO din lume sau manager general ar accepta ca un director sau directoraș din subordinea sa să emită dispoziții importante pentru companie fără să-l anunțe, să-l înjure și să-l jignească în mass media, să-l acuze de infracțiuni sau contravenții?
Dar să presupunem că ar exista un astfel de CEO ori prea prost ori impotent. Dar acționariatul cărei companii ar putea permite un asemenea haos și debandadă în conducerea unei companii???
Păi, bine, mafioților, un Guvern este o companie de administrare a unei țări. Iar partidele care se află la guvernare sunt acționariatul principal al acestei companii.
Deci, domnul Drulă nu are decât să-l înjure și-n ziua de Paști pe domnul Cîțu sau pe orice ministru liberal sau udemerist! Dar apoi trebuie să-și dea demisia sau USR să accepte demiterea sa de către premier fără să zică nici pâs. Dacă li se pare inacceptabil, au varianta de a ieși de la Guvernare sau de a provoca alegeri anticipate în care să câștige alegerile și să-și impună propriul premier.
Traian GUMINSKI