De ce sunt jupuiți de vii mici privați din România?

Taxe peste taxe. TVA mărit, impozit pe dividende mărit de 3 ori în ultimi 5 ani. Impozit pe micro întreprindere, CASS și pe chirii și pe salarii și pe dividende. Scumpiri sistematice la tutun și combustibil pentru a încasa mai mulți bani din accize și TVA.

Guvernanții nu mai știu ce să inventeze pentru a băga în faliment mii de firme mici ce abia supraviețuesc în acest vacarm de peste 200 de taxe și impozite.
Dar pentru ce are nevoie statul de bani?
La recenta ședință a Consiliului Județean Vâlcea, după un scandal verbal declanșat de liberali când pesediștii au aranjat cu cei de la AUR ca doar ei să facă parte din noul ATOP, a reieșit că CJ a cheltuit anual multe miliarde pentru indemnizațiile de ședință ale acestor indivizi care nu fac nimic într-o Autoritate Publică care, dacă nu ar exista, nu s-ar întâmpla absolut nimic. Mai mult de 4 mii de lei lunar a costat prezența fiecărui sinecurist din ATOP.

Nu sunt bani pentru angajarea unor muncitori la salubritate în Băbeni, nu sunt bani pentru majorarea de pensii, nu sunt bani pentru creșterea alocațiilor la copii. Dar sunt bani pentru ca mii de oameni să facă parte din peste două sute de agenții guvernamentale a căror număr exact și nume nu le știe nici premierul.
Sunt bani ca primarul din Sinaia să-și cumpere un castel în Franța. Sunt bani pentru ca mutantul de la Cotroceni să aibă bideu de 30 de mii de euro și doamna Târteață de la comisia transport din Senat să conducă un Lexus și să aibă două apartamente în București.
Sunt bani pentru ca angajații de la Romsilva să ia 100 de mii de euro primă la pensionare. În total, în ultimii doi ani, angajații Romsilva au primit la pensionare bonusuri de aproape 23 de milioane de euro.

Ministrul Mediului, Mircea Fechet a spus, marți la Digi24, că la Romsilva salariile sunt prea mari pentru rezultatele instituției. El l-a dat ca exemplu pe directorul Marius Dan Siiulescu, despre care a spus că încasează lunar 44.000 de lei brut. Tot Fechet a dezvăluit că prima de pensionare a unui director de la Romsilva a fost echivalentul a 100.000 de euro. Directorii instituției primesc la pensionare, până la „10 salarii brute acordate în cuantum net”.

Pentru ca toată această clientelă putredă de partid să trăiască în lux sunt jupuiți de vii cei ce încearcă să producă ceva într-o o țară condusă de hoți și demagogi!

Traian GUMINSKI