De ce se umple comuna Şirineasa de gunoaie
Foarte multe localităţi vâlcene au serioase probleme din cauza salubrizării. De altfel redacţia noastră a atras atenţia de acum doi ani că se va întâmpla acest lucru. Există foarte puţine gropi de gunoi care mai funcţionează în ţară şi majoritatea se află la distanţe mari de judeţul nostru.
În Şirineasa însă dezbate pe facebook problema mai mulţi localnici, consilieri locali şi primarul purtând discuţii pe această temă.
Ion Bebe Streinu este unul din edilii responsabili şi gospodari ai judeţului, dar nu vrea şi nu poate să accepte încălcări ale legii, mai ales din cele care ar implica administraţia locală.
În comună nu mai ridică nimeni de ceva vreme gunoiul, iar lumea s-a apucat să îl arunce fiecare unde poate. Ca şi în alte localităţi, multe gospodării nici nu aveau încheiat contract cu operatorul, iar cele care avea nu trecuseră toate persoanele în contracte.
“Operatorul a făcut o majorare de tarif în luna martie. Pentru populaţia din mediul rural majorarea era deja grea. Nu este uşor să plăteşti 15 lei de persoană pentru gunoi mai ales când nu ai plătit un leu ani de zile şi ai aruncat gunoiul unde ai vrut.
Acum, deoarece trebuie să ducă integral gunoiul la Mediaş sau la Târgu Jiu, pe distanţe mari firma care colectează gunoiul a solicitat primăriei să plătim noi suplimentar faţă de cetăţeni o sumă de 500 de lei noi pentru fiecare tonă colectată de la cetăţeni.
Nu puteam fi de acord cu aşa ceva în primul rând pentru că interveneam între nişte contracte comerciale încheiate între un operator şi cetăţeni iar apoi nu există un control al cantităţii de deşeuri. Acestea nu sunt cîntărite şi nici nu au cum să fie cîntărite la ridcare. Lunar mi-ar fi facturat la primărie nişte sume uriaşe pe cantităţi posibil fictive. Dar repet, chiar dacă acelea ar fi fost cantităţile, nu am cadrul legal să le plătesc aceste servicii din banul public”, ne-a spus edilul comunei acuzat de unii cetăţeni pe reţelele de socializare. S-a mers până acolo încât unii oameni nemulţumiţi au propus ca lumea să-şi aducă gunoiul în curtea primăriei deoarece primăria le-a dat oamenilor pubele şi i-a pus să îşi facă contracte pentru gunoi.
Situaţia este una şi delicată şi pare fără soluţie, iar informaţiile care vin la redacţie arată că oameni din multe alte localităţi, aflaţi în situaţii similare, au început să deverseze gunoiul menajer pe cursuri de apă, pe islazuri sau pe terenuri aparţinând altor cetăţeni sau firme private, ba chiar pe terenuri din comunele vecine. (T.G.)