Daniela Oteşanu: “Guvernul PSD a scutit pensionarii de plata CASS”
De la 1 martie, pensionarii, indiferent de valoarea pensiei, nu mai plătesc CASS de 5,5%. CASS nu se plătește de către persoanele care realizează veniturile independente, dar care sunt scutite de plata acestei contribuții (pensionari, persoane cu handicap, tineri, persoane aflate în întreținere etc).
“Aceste măsuri sunt prevăzute în programul de guvernare al PSD şi au intrat de la 1 martie. Credem că este o soluţie echitabilă, o soluţie care a răspuns aşteptărilor pensionarilor după ani de muncă. Ţinteşte neimpozitarea veniturilor realizate din pensii sub 2.000 de lei pentru toate categoriile de pensionari, inclusiv pentru cei care realizează integral sau parţial venituri din pensii câştigate în străinătate, pe de o parte. Pe de altă parte, eliminarea în integralitate a obligaţiei pensionarilor de a plăti contribuţii sociale de asigurări de sănătate şi reglementarea obligaţiei ca fondul Casei de Asigurări de Sănătate să fie compensat prin transfer de la bugetul de stat în legătură cu impactul care se creează prin această măsură”, ne-a precizat Daniela Oteşanu, deputat PSD Vâlcea.