Daniel Podlovschi, cel mai experimentat violonist, va concerta în Râmnic

Daniel-Podlovschi-2
Luni, 16 noiembrie , de la ora 19.00, publicul meloman este aşteptat la Filarmonica de Stat „Ion Dumitrescu”, din municipiul Râmnicu Vâlcea, unde are loc concertul simfonic sub genericul „Vă place Brahms?”. Îşi dau concursul dirijorul Florin Totan şi solistul Daniel Podlovschi (vioară).

În deschiderea programului veţi putea audia Concertul pentru vioară şi orchestră – J. Brahms, în interpretarea maestrului Daniel Podlovschi, iar în partea a doua, orchestra simfonică a Filarmonicii vâlcene vă va delecta cu Variaţiuni pe o temă de Haydn şi Dans ungar nr. 1 – Johannes Brahms.
Violonistul Daniel Podlovschi s-a născut în data de 20 februarie 1939, la Iaşi. A început studiul viorii la şase ani, cu tatăl său, Rudolf Podlovschi, profesor de vioară şi violonist la Filarmonica din Iaşi. Progresele lui au fost atât de rapide, încât au condus la debutul său solistic la vârsta de 7 ani cu „Concertul în la minor” de Vivaldi, pe scena Teatrului Naţional din Iaşi. În 1949 s-a mutat la Bucureşti şi a început lecţiile cu reputatul pedagog Garabet Avakian. În 1960 a absolvit Conservatorul din Bucureşti, la clasa profesorului Avakian, remarcându-se printre cei mai talentaţi violonişti din generaţia sa. Ca student, a participat la festivaluri republicane, a obţinut premiul I la Concursul Naţional din 1957 şi, apoi, premiul al II-lea la Festivalul Tineretului de la Moscova din acelaşi an. A mai obţinut distincţii la Concursurile Internaţionale „George Enescu” (Bucureşti, 1958) şi „Ceaikovski” (Moscova). A făcut studii postuniversitare la Moscova cu Iuri Iankelevici, iar în 1969, cu recomandarea lui Isaac Stern, a obţinut o bursă la Juilliard Shool of Music din New York, la clasa legendarului pedagog american Ivan Galamian. În SUA a urmat şi clasa de măiestrie a lui Itzhak Perlman (la Detroit). În perioada studiilor de peste Ocean a predat muzica de cameră la Colegiul „Sarah Lawrence” (Statul New York). Vastul său repertoriu cuprinde integrale de Bach, Beethoven, Händel, Mozart, Grieg, Schubert, Schumann, Prokofiev, Franck, Fauré, Ravel, numeroase piese de virtuozitate de Paganini, Wieniawski, Sarasate, Ceaikovski, Haciaturian . Interpretează frecvent, în ţară şi străinătate, concertele de Boccherini, Bach, Beethoven, Brahms, Mozart (nr. 4, 5, 7 şi Simfonia concertantă), Lalo, Ceaikovski, Sibelius, Haciaturian, Mendelssohn, Bruch, Şostakovici (nr. 1), precum şi 22 de concerte româneşti de: Caudella, Capoianu, Bughici, Glodeanu, Paul Constantinescu, Nottara, Timaru, Golestan, Vieru, Berger, Feldman etc.
După Enescu, el este interpretul lui Caudella (fiind solist la Filarmonica din Iaşi, a promovat intens creaţia compozitorilor din această parte de ţară). Daniel Podlovschi a cântat cu toate orchestrele din ţară, a înregistrat pentru radio, televiziune şi Electrecord. Ca solist sau în formaţii camerale a efectuat turnee în: Austria, Bulgaria, Egipt, Finlanda, Marea Britanie, Maroc, Norvegia, Franţa, Grecia, Germania, Iran, Iugoslavia, Italia, Japonia, Olanda, Polonia, Suedia, Spania, SUA, Ungaria şi fosta URSS, pretutindeni fiind apreciat de public şi de presa de specialitate. Cântă în formaţii de trio şi cvartet de coarde (în 1963 a fondat Cvartetul „Muzica”). Daniel Podlovschi a fost decenii la rând profesor la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. A fost distins cu Ordinul „Meritul Cultural” şi cu Diploma de onoare a oraşelor Oklahoma şi Maryland. Este în continuare solist la Filarmonica din Iaşi şi profesor titular la Academia de Muzică din Bucureşti. Daniel Podlovschi este un virtuoz al viorii în cel mai înalt şi mai adânc sens al cuvântului, sunetul său este amplu, generos, tehnica perfect pusă la punct. Mai mult încă, este un muzician şi un artist, cu un imens şi binemeritat prestigiu.
Preţul biletului la acest concert este de 20 de lei, iar elevii, pensionarii, studenţii şi şomerii beneficiază de reducere de 50 la sută.