D.S.V.S.A. Vâlcea: Organizarea controalelor în perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă 2018-2019! Măsuri de prevenire a introducerii virusului PPA în teritoriu
Domeniul – Control Oficial Sănătatea Animalelor
Având în vedere situația epidemiologică sub raportul Pestei Porcine Africane în țară, D.S.V.S.A. Vâlcea continuă să întreprindă următoarele măsuri de prevenire a introducerii virusului în teritoriu și de depistare rapidă a acestuia, respectiv:
• supravegherea permanentă a stării de sănătate a porcilor în teritoriu
• Verificarea circulației animalelor prin controale în trafic și târguri împreună cu reprezentanții I.P.J Vâlcea
• Prelevarea de probe de la toți porcii morți notificați de către proprietari și trimiterea spre analiză la I.D.S.A.
Domeniul – Control Oficial Siguranța Alimentelor
1. Toxiinfecții alimentare la om.
Pentru prevenirea toxiinfecțiilor alimentare prin consumul de produse alimentare, cetăţenii sunt informați să procure alimente doar din locuri autorizate/înregistrate sanitar veterinar.
În cazul în care doresc să achiziţioneze produse alimentare care se comercializează în cadrul unor târguri organizate în această perioadă, sau din pieţe, trebuie să fie atenţi la câteva aspecte:
• existenţa şi funcţionarea vitrinelor frigorifice în care sunt expuse alimentele de origine animală;
• integritatea ambalajelor, care trebuie să asigure protecţie pe timpul transportului, depozitării şi comercializării;
• etichetarea produselor alimentare, cu date referitoare la tipul produsului, originea acestuia, condiţiile de păstrare, data obţinerii după caz, termenul de valabilitate etc.
• comercializarea brânzeturilor trebuie să se facă în ambalaje de unică folosinţă (pungi din plastic sau hârtie cerată de uz alimentar) şi să ofere consumatorului date privind identitatea producătorului, sortimentul de produs, data obţinerii, înscrise pe o etichetă ataşată pe ambalaj‚ cutia de plastic sau puțină pentru brânzeturi.
În acest sens D.S.V.S.A. Vâlcea a stabilit un program de control care vizează târgurile de animale, piețele agroalimentare, unitățile de producție, depozitare si comercializare produse de origine animală si nonanimală. Pentru acțiunile care vizează controlul târgurilor s-a solicitat si sprijinul I.P.J.
2. Examen trichină
Pentru a preveni infestarea la om cu Trichinella spp prin consumul cărnii provenită de la porcii crescuți in gospodăriile populației si sacrificați pentru consumul propriu, cetățenii sunt informați si pe această cale să nu consume carne de porc sau vânat sălbatic neexaminată.
Examenul de trichina se realizează la cererea proprietarului pentru porcii crescuți si sacrificați la nivelul gospodăriilor în vederea consumului propriu, precum si în cazul vânatului sălbatic destinat consumului propriu. Taxa pentru examenul de trichină este de 9 lei la sediile apartinand D.S.V.S.A. Valcea
Pentru porcii sacrificați în gospodăriile proprii, cetățenii se vor adresa în vederea examinarii trichineloscopice a cărnii, medicilor veterinari de la nivelul:
• Circumscripțiilor Sanitare Veterinare si pentru Siguranța Alimentelor Oficiale din localitățile: Rm. Vâlcea – strada Regina Maria, Băbeni, Drăgășani, Horezu, Berbești, Călimănești.
• Circumscripțiilor Sanitare Veterinare de Asistența din localitățile: Lădești, Măciuca, Măldărești, Rm. Vâlcea, Mihăești, Stoenești, Paușești Măglași, Budești, Horezu, Alunu, Stroești.
• S.V.S.A Vâlcea.
Carnea provenită din vânat se va examina doar la L.S.V.S.A. Vâlcea apartinând D.S.V.S.A Vâlcea. Examenul de trichină se efectuează doar din :
• Pilieri diafragmatici sau porțiune de diafragmă care să conțina musculatură de la porcii sacrificați în gospodăriile populației;
• Un set de probe care să conțină obigatoriu pilieri diafragmatici, diafragmă cu porțiune din musculatură, maseteri, musculatura de la baza limbii, mușchi radiali (de la piciorul din față) provenite de la vânatul salbatic (mistreț);
• Greutatea probei să fie de minim 100 grame.
Director executiv,
Dr. Mihai Gabriel Miclea