CUTREMUR ÎN VÂLCEA! Primarul din Șirineasa, la un pas de retragere: „M-am îmbolnăvit din cauza problemelor. Și alți primari vor să renunțe”


Declarații fără precedent făcute de primarul comunei Șirineasa, Ion-Bebe Streinu, aflat la al treilea mandat. Edilul spune că ia serios în calcul să nu mai candideze la următoarele alegeri, invocând blocajele din administrație, lipsa fondurilor și presiunea uriașă acumulată în ultimii ani.

„Eu chiar nu știu dacă voi mai candida, pentru că nu pot face ce îmi propun. Nu pot face mare lucru pentru comunitate, iar eu pentru asta sunt primar”, a declarat Streinu.

„M-am îmbolnăvit din cauza problemelor”
Primarul a vorbit deschis despre impactul pe care stresul din administrație l-a avut asupra sănătății sale.

„Eu am diabet pe sistem nervos, nevroză diabetică, din cauza problemelor de la primărie. Te oftici, vrei să faci și nu poți”, a spus acesta, explicând că presiunea permanentă, lipsa resurselor și piedicile administrative l-au afectat serios.

Edilul spune că nu își dorește să rămână în funcție doar pentru a se îmbolnăvi mai rău, mai ales în condițiile în care, în opinia sa, imaginea generală a administrației este una negativă, iar primarii sunt adesea catalogați pe nedrept.
„Am o vârstă și nu vreau să stau aici să mă îmbolnăvesc și mai rău”, a punctat acesta.

Ce a făcut în trei mandate: „Am pus comuna la punct”

Ion-Bebe Streinu afirmă că a intrat în administrație din mediul privat, unde câștiga bine, pentru că în comună „în afară de fotbal nu se făcea nimic”.
În cele trei mandate, susține că a reușit să transforme radical localitatea:
• a asfaltat toate ulițele din comună, astfel încât acum există asfalt peste tot;
• a rezolvat problema apei, luptându-se pentru recuperarea a aproximativ 70.000 de lei pentru un puț;
• a mai adăugat 20.000 de lei și a realizat un nou puț pentru a elimina riscul lipsei apei;
• a construit poduri peste Luncavăț, astfel încât comuna nu mai este inundată;
• a colaborat cu Consiliul Județean pentru realizarea rigolelor pe drumurile județene și dirijarea apelor;
• are în grafic proiectul privind introducerea gazelor naturale.
„Am pus comuna la punct. Dar tot ce am făcut trebuie întreținut și nu ai cu ce să le întreții”, a explicat edilul.

Și alți primari sunt în aceeași situație

Streinu susține că nu este singurul edil aflat într-un astfel de impas. El a menționat că primari din Păușești, Mihăești și Frâncești ar analiza la rândul lor posibilitatea de a nu mai candida, confruntându-se cu aceleași blocaje și dificultăți financiare.
Primarul din Șirineasa spune că decizia finală o va lua în perioada următoare, în funcție de ce se va întâmpla la nivel administrativ.

Dacă va face pasul înapoi, administrația locală din Vâlcea ar putea intra într-o nouă etapă, cu schimbări importante la nivelul mai multor comune.

Gabriel Cîrjaliu