Curs de conducere defensivă şi preventivă, ediţia a II-a
În vederea informării şi conştientizării populaţiei cu privire la importanţa respectării regulilor de circulaţie, ieri, 25 iunie, în parcarea situată pe strada din Municipiul Râmnicu Vâlcea, începând cu ora 10:00, s-a desfăşurat evenimentul intitulat: „Curs de conducere defensivă şi preventivă, ediţia a II-a”. Acesta a fost organizat de către Serviciul Rutier Vâlcea şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea în colaborare cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „GENERAL MAGHERU” al judeţului Vâlcea, Liceul Tehnologic „Cpt. Nicolae Pleşoianu” şi Asociaţia Centrul Pentru Prevenirea Accidentelor de Circulaţie şi de Muncă.
Scopul principal al evenimentului a constat în diminuarea numărului de accidente rutiere pe raza judeţului Vâlcea, precum şi de reducere a gradului de victimizare a persoanelor implicate în accidente rutiere.
Astfel că în jurul orei 10:10 un echipaj SMURD din cadrul I.S.U. Vâlcea a susţinut un curs de prezentare a manevrelor de resuscitare, truselor de prim – ajutor şi altor echipamente ale echipajului SMURD, demonstraţie de acordare prim – ajutor în cazul victimelor accidentelor de circulaţie, dar şi o demonstraţie cu privire la extracţia de urgenţă a unei victimei din autovehicul în cazul implicării într-un eveniment rutier grav.
Apoi, poliţiştii rutieri au prezentat poziţia la volan a conducătorului auto în scopul conducerii preventive.
De asemenea, începând cu ora 11.00 persoanele prezente la eveniment s-au înscris la cele trei probe practice din cadrul evenimentului:
– testarea cunoştinţelor de legislaţie rutieră, probă constând în rezolvarea a unui număr de 15 întrebări grilă, pe teme de siguranţă rutieră, într-un timp de 15 minute.
– testarea aptitudinilor de conducere a autovehiculului în poligon, respectând indicaţiile oferite în cadrul cursului de către poliţiştii rutieri.
– testarea aptitudinilor cu privire la acordarea de prim – ajutor a victimelor accidentelor rutiere, respectând indicaţiile primite din partea reprezentanţilor I.S.U. Vâlcea.
Până la încheierea probelor, persoanele prezente la activitatea preventivă pot încerca ochelarii care simulează prezenţa alcoolului în organism, atât în calitate de conducător auto, în poligon, cât şi în altă calitate de participant la trafic.
La finalul cursului, toţi participanţii au primit diplome.