Cum să ferim Vâlcea de islamizare
Nu are niciun rost să ne ascundem după degete și să credem că țara noastră este ferită de migrație sau de pericolul islamizării. Țări mult mai mari decât ale noastre au fost înecate rapid, în câțiva ani, de valul de migranți musulmani.
Nu are de asemenea nici un rost să credem că putem să asimilăm, să integrăm acești oameni. Ei nu vin să se integreze, ei vin să cucerească, să dezbine și să domine lumea noastră. Nu doresc și nici nu pot să se integreze într-o lume atât de diferită de a lor, de tradițiile și cutumele lor.
În urmă cu doar 10 ani am văzut, în Cipru, o catedrală imensă ortodoxă transformată de turci în moschee și o populație europeană și deschisă lumii înecată de cretinitățile unei lumi musulmane prinsă în niște reguli de nedescris pentru o lume liberă.
În pană de bani, guvernele noastre vor fi tentate să accepte migrația contra unor sume date de Uniunea Europeană care încearcă să bage pe gât țărilor mici o parte din musulmanii care sufocă acum țările mari. De aceea trebuie să încercăm să protejăm comunitățile noastre de aceste valuri de oameni care ne vor secătui resursele și care ne vor aduce rapid dezbinare, scandaluri, victime. Țara noastră nu mai are acum nici o armată puternică menită să ne apere granițele,nici poliție decapitată de un val de pensionări absurde. Nu mai avem decât forța unor comunități și administrații locale care pot lua decizii acum pentru a proteja tradițiile, cultura și stilul nostru de viață.
Un model norvegian bun pentru primarii vâlceni
Ministrul norvegian pentru migrație și integrare este supus unui val puternic de critică după ce oferit instrucții foarte dure musulmanilor care au migrat în Norvegia despre stilul de viață de acolo.
“Cred că cei care vin în Norvegia trebuie să se adapteze la stilul de viață din societatea noastră. Aici mâncăm carne de porc, bem alcool și ne arătăm fața. Trebuie să te comporți după valori, legile și regulile care sunt în Norvegia când vii aici”, a spus ministrul Sylvi Listhaug.
“Nu este treaba societății să se adapteze după imigranți și este important să le semnalizăm cerințe foarte clare”, susține ministrul norvegian.
Nu este treaba vâlcenilor să arate toleranță față de migranți musulmani și nici să le ofere acestora posibilitatea să ne dicteze cum să trăim.
Și noi vâlcenii vrem să mâncăm sarmale din carne de porc așa cum facem de mii de ani, să bem alcool, să le permitem femeilor să își arate fețele și corpurile frumoase, nu să le ascundă sub haine lungi. Nu vrem să vedem de trei ori pe zi sute de oameni ridicând fundul la cer în plină stradă și nici nu avem de ce să le permitem acestor oameni să își facă biserici la noi în țară. Măcar aci pe teritoriul județului nostru, putem să ne protejăm.
Fiecare administrație locală din Vâlcea poate lua decizia, în ședință de consilii locale, să interzică pe un număr de ani, să spunem prima dată 10, construirea oricărei moscheii pe teritoriul localității respective precum și interzicerea construirii unor tabere, adăposturi pentru migranți.
Dacă Guvernul chiar aprobă primirea de musulmani să nu fim de acord să fie aduși în Vâlcea. Să-i ducă la Alexandria la domnul Dragnea sau la Sibiu la Iohannis! Treaba lor dacă cetățenii altor județe au iubire față de musulmani. Noi credem că vâlcenii nu își doresc migranți, sharia sau moschei!
Realitatea e dură
Pe fondul invaziei imigranților în Europa, polițiștii români de frontieră au prins în primele șase luni ale acestui an 2.474 cetăţeni străini care au încercat să treacă ilegal frontiera de stat, din care 1.437 pe sensul de intrare în ţară şi 1.037 străini pe sensul de ieşire din ţară, potrivit datelor furnizate de Poliția de Frontieră. Toți aceștia au provenit din Irak, Siria, Pakistan, Afganistan, Iran, Turcia, India, Kosovo, Bangladesh şi Palestina și toți rămân în țară pe perioada desfășurării procedurilor legale în materie, timp în care primesc și asistență plătită de statul român.
Anul trecut, în aceeaşi perioadă, au fost depistaţi doar 374 de străini care au încercat să intre ilegal în România şi doar 133 care au încercat să iasă ilegal. Cu alte cuvinte, de aproape trei ori mai mulți musulmani au încercat să intre ilegal în România în ianuarie – iunie 2017, față de perioada similară a anului 2016, în timp ce numărul celor care au încercat să plece ilegal din România spre vestul Europei, prin Ungaria, a crescut de aproape zece ori.
Iar fiecare astfel de musulman ne costă lunar mai mult decât un salariu minim și mult mai mult decât primesc pensie romani care au lucrat pământul acestei țări sau decât primesc alocație copii noștrii.
Județul nostru poaet fi un exemplu pentru restul țării. Dacă fiecare localitate din România va lua decizia, legală, de a interzice construirea de moscheii și de tabere d e refugiați vom transmite un semnal clar acestei populații că nu are ce căuta la noi în țară. Norvegienii au stopat această migrație prin poziția lor fermă în timp ce Belgia sau Eleveția de exemplu s-au umplut de negrotei și musulmani care produc disconfort populației locale iar Austria riscă să își piardă identitatea în următorii ani numărul migranților și al străinilor care trăiesc în această țară fiind deja mai mare decât al austriecilor adevărați.
În județul Brâncovenilor apariția unor populații musulmane și a unor moschei ar însemna o bătaie de joc la adresa istoriei noastre.
Traian Guminski