Cum poate fi reales Constantin Mazilu deputat
Deputatul Constantin DAN MAZILU (actualmente preşedinte PMP Vâlcea) a avut o activitate parlamentară intensă în cele două mandate consecutive şi a făcut tot ceea ce putea pentru populaţia din Colegiul Bălceşti pe care a reprezentat-o cu cinste.
În 11 decembrie anul acesta însă alegerile parlamentare vor avea loc după un altfel de sistem. Dispar colegiile uninominale şi parlamentarii nu vor mai candida uninominal, ci pe liste de partid. În cazul unui vot uninominal, Dan Mazilu ar fi câştigat fără nicio problemă al treilea mandat de deputat în Colegiul său, fiind de neînfrânt.
Pe votul pe liste apar însă mai multe condiţii. În primul rând partidul pe care-l reprezinţi trebuie să fac un prag electoral, la nivel naţional, de minim 5 %. Conform sondajelor şi calculelor specialiştilor partidul PMP, al cărui preşedinte de judeţ a ajuns Mazilu în urma fuziunii dintre PMP şi UNPR, va obţine un scor între 6-8%.
A doua condiţie este, pe plan judeţean, obţinerea unui prag pentru fiecare mandat. Judeţul nostru are 6 mandate de deputat. Matematic sută la sută din voturile exprimate împărţit la 6 dau 16,5%. Atât trebuie să ia un partid în Vâlcea pentru a obţine direct un mandat.
Este puţin probabil ca PMP să obţină, în tot judeţul, acest scor, deşi vor fi multe localităţi, mai ales din Colegiul Bălceşti, în care scorul va fi mai mare de atâta pentru PMP.
Deci şansa lui Dan Mazilu rămâne obţinerea unui mandat prin redistribuire.
Tot nişte calcule făcute de specialiştii în campanii electorale din PSD şi PNL arată că PMP va obţine între 18-22 de mandate de deputat la nivel naţional, iar dintre acestea maxim 6 pot fi obţinute direct de candidaţi, celelalte urmând a fi obţinute la redistribuirea mandatelor.
Se va face un clasament cu cele mai multe voturi obţinute de candidaţii PMP care nu au obţinut direct mandatul. Pentru a intra în topul primilor 15 candidaţi PMP la nivel naţional, deputatul Mazilu trebuie să fie cap de listă în judeţul nostru pe listele PMP şi să obţină un scor foarte bun la nivel naţional. Asta înseamnă un scor peste media partidului. Deci va trebui să obţină 10 la sută. Cu 12-13 la sută din voturile vâlcenilor ar avea asigurat în mod cert al treilea mandat al său de deputat.
Noul sistem de desfăşurare al alegerilor pare însă să îi vină în ajutor. Nu mai sunt permise folosirea pungilor, banerelor, pixurilor, tricourilor , brichetelor şi altor materiale în campania electorală. Iar afişajul este unul extrem de limitat şi exact ca la locale cei care vor pune afişe în locuri neamenajate riscă amenzi extrem de mari şi nevalidarea mandatului.
În aceste condiţii, cu o sumă modestă, Mazilu poate să facă afişajul în tot judeţul, iar grosul banilor pe care candidaţii îi pot folosi în alegeri îi poate folosi pe tipărituri şi pe mas media.
În obţinerea acestui mandat, la fel ca în urmă cu 8 ani, un cuvânt greu îl va avea presa în cazul liderului PMP.
De strategia pe care o va folosi PMP în Vâlcea în alegerea publicaţiilor care vor face campanie, după dibăcia prin care va obţine tiraje bune în contractele publicitare şi de modul în care vor fi realizate şi distribuite aceste tiraje constă şansa ca PMP să aibă deputat la noi în judeţ.
În acelaşi timp diplomaţia de care va da dovadă Mazilu în înţelegeri punctuale cu primari PNL sau PSD care îl pot ajuta indirect cu voturi va conta şi ea.
Deputatul Mazilu concurează de această dată însă împotriva unor candidaţi PNL şi PSD extrem de experimentaţi, unii dintre ei foşti colegi de ai săi de partid sau de alianţă.
Redacţia noastră a declarat deja public că îi susţine pe senatorii Adrănel Cotescu (PNL) şi Laurenţiu Coca (PSD) pentru obţinerea unui nou mandat.
La Camera Deputaţilor îi susţinem, pentru contribuţia adusă judeţului nostru în perioada cât au fost deputaţi, pe deputatul liberal Cristian Buican, dar şi pe deputatul Constantin Mazilu.
Judeţul nostru are nevoie de aceşti patru oameni în Parlament.
Vâlcea are dreptul la 6 deputaţi şi 3 senatori. Ne vom face cunoscute public opţiunile şi pentru ceilalţi candidaţi pe care îi susţinem, după ce partidele vor definitiva listele de candidaturi.
Traian GUMINSKI