Cum l-a învins deputatul Eugen Neață pe Klaus Iohannis
Unul dintre cele mai grele lucruri în politică este să ai inițiative care îl aduc pe un oponent politic în situația în care nu are de ales sau mai bine zis în care orice variantă ar alege ea îți este aducătoare de merite ție și nu lui.
Deputatul vâlcean Eugen Neață cu siguranță nu a avut acest obiectiv când a decis că trebuie să facă ceva pentru cea mai cunoscută trupă de muzică din Vâlcea.
ANTRACT este una din cele mai longevive formații de muzică din România. Bobiță Cătușanu și trupa lui au sute de albume, CD-uri și piese și au la activ mii de concerte în toate zonele țării și în străinătate. Au cîntat alături de mari trupe ale lumii, au promovat cultura , muzica, județul nostru, au luat parte la acțiuni caritabile de mare amploare ,s-au implicat în dezvoltarea vieții culturale și spirituale a comunității vâlcene.
Presa din Vâlcea relata acum cîteva luni că deputatul Eugen Neață a intreprins demersurile necesare, către Ministerul Culturii și Identității Naționale, în vederea conferirii Ordinului “Meritul Cultural în Grad de Cavaler”, formației de muzică rock ANTRACT și staffului tehnic.
Parlamentarul nostru a adresat o interpelare ( în 4 martie anul acesta) Ministrului al Culturii și Identității Naționale, Valer Daniel Breazv în care a argumentat motivele pentru care, potrivit prevederilor legale, formației de muzică rock ANTRACT, ar trebui să i se acorde acest ordin. La interpelare a atașat creațiile muzicale ale formației, a solicitat ministrului să analizeze materialul înaintat și să facă demersurile necesare către Președintele României, în vederea decorării formației ANTRACT și a staff-ului tehnic cu Ordinul “Meritul Cultural în Grad de Cavaler”, la categoria “Muzică”. Deputatul Eugen Neață a pus la dispozițiea ministerului toată documentația necesară pentru a susține cele solicitate în interpelare.
La începutul săptămânii,după analiza riguroasă făcută de specialiștii din minister, a sosit răspunsul mult așteptat de vâlceni, de fani, dar și de membrii formației ANTRACT .
Ministru Valer Daniel Breaz a răspuns pozitiv solicitării deputatului vâlcean și a înaintat propunerea de decorare Administrației Prezindențiale-Cancelaria Ordinelor!
ANTRACT merită cu siguranță această recunoaștere publică dar acum toată Vâlcea știe că fără eforturile deputatului Eugen Neață președintele nu s-ar fi gândit să i decoreze pe cei de la ANTRACT.
Klaus Iohannis poate răspunde afirmativ, așa cum ar fi absolut normal, acestei propunei dar cîștigătorul este Eugen Neață.
În cazul în care președintele alege cea mai proastă soluție și refuză decorarea celor de la ANTRACT se va umple de ridicol și d e rușine și cu siguranță va pierde la scor alegerile în județul nostru. Și așa marea majoritate a vâlcenilor nu au încredere în actuala administrație prezidențială. Iohannis trebuie să aprobe acordarea ordinului pînă la alegerile programate în 10 noiembrie. Orice tergiversare sau refuz se va întoarce asupra lui ca un bumerang.
Deputatul Eugen Neață a servit în acest caz nu numai interesul public, imaginea județului nostru și niște vâlceni cu merite remarcabile dar a adus un serviciu și partidului din care face parte.
Traian GUMINSKI