Cristian Buican: Implementarea Programului „Anghel Saligny” în județul Vâlcea
Așa cum am mai adus la cunoștința concetățenilor noștri, Ministrul liberal al Dezvoltării Adrian Ioan Veștea a accelerat deschiderea finanțărilor pentru proiectele aprobate în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”.
Astăzi, 03 octombrie 2023, s-au semnat 50 de noi contracte de finanțare a unor investiții pentru modernizarea unor drumuri de interes local, pentru înființarea sau extinderea rețelelor de apă și canalizare, precum și pentru alte obiective ale comunităților locale. Valoarea finanțărilor deschise astăzi este foarte importantă, 100 de milioane de euro.
La fel ca în anterioarele deschideri de finanțări și printre cele de astăzi se află un important proiect vâlcean susținut de primarul Ion Gabi Niță pentru localitatea Valea Mare al cărei edil este. Este vorba de o suma de aproape de 2,5 milioane de euro pentru modernizarea a 11 km de drumuri comunale.
Prin deschiderea acestei finanțări, primarul Ion Gabi Niță își vede încununate eforturile de a realiza un important proiect de dezvoltare locală, iar cetățenii se vor bucura de condiții optimizate de transport. În mod evident, drumuri mai bune înseamnă și dezvoltare economică și odată cu aceasta creșterea nivelului de trai.
Conducerea Filialei PNL VÂLCEA, reprezentanții liberali ai cetățenilor în Parlament și în guvern, așa cum au făcut-o și în trecut, sprijină pe deplin proiectele primarilor liberali.
Ca președinte al PNL VÂLCEA, vreau să-i asigur pe aleșii noștri că și în viitor vor găsi în conducerea Filialei, în mine personal, un sprijin de nădejde în eforturile noastre comune făcute pentru creșterea nivelului de trai al concetățenilor.
Președinte PNL Vâlcea, deputat Cristian Buican