Cristian Buican îi solicită lui Paul Stănescu clarificări pentru PNDL, etapa a II-a
Prin intermediul unei interpelări depuse la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, parlamentarul Cristian Buican i-a solicitat domnului Paul Stănescu clarificări privind derularea etapei a II-a a Programului Naţional de Dezvoltare Locală. Demersul deputatului liberal vine ca urmare a lipsei de transparenţă şi a neconcordanţelor informaţiilor publice privind derularea acestui program de investiţii.
Parlamentarul Cristian Buican consideră că ridicarea standardelor de transparenţă pentru cea mai importantă sursă de finanţare a proiectelor de dezvoltare a localităţilor din România ar trebui să reprezinte o preocupare permanentă a tuturor decidenţilor din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
Preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, i-a transmis domnului Paul Stănescu că există neconcordanţe între informaţiile publicate pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice privind obiectivele de investiţii cuprinse pe PNDL, etapa a II-a şi Ordinul ministrului dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene nr. 3615/12.07.2017, privind aprobarea listei obiectivelor de investiţii şi sumele alocate acestora. Astfel, dacă anul trecut s-au aprobat 204 de obiective de investiţii pentru judeţul Vâlcea prin ordinul menţionat, pe site-ul Ministerului sunt date doar despre 201 de astfel de proiecte. Diferenţe se înregistrează şi la sumele aprobate pentru aceste proiecte. Mai mult decât atât, deputatul Cristian Buican i-a menţionat domnului Ministru că „este nemulţumit de faptul că informaţiile despre PNDL, etapa a II-a, de pe site-ul instituţiei conduse de dumneavoastră (http://www.mdrap.ro/lucrari-publice/pndl/-8564 ) sunt lacunare şi inexacte.”
Deputatul Cristian Buican i-a solicitat domnului Paul Stănescu explicaţii privind faptul că încă nu au fost încheiate toate contractele de finanţare pentru toate obiectivele de investiţii aprobate prin Ordinul MDRAPFE nr. 3615/12.07.2017, la un an de la aprobarea lor.
„Am depus la MDRAP o interpelare prin care am solicitat o mai mare transparenţă privind acest program, în condiţiile în care toate localităţile au proiecte pe PNDL. Există neconcordanţe între datele publice, există o totală lipsă de transparenţă privind situaţia la zi a proiectelor şi o lipsă de informaţii privind motivele pentru care, la un an de zile de la aprobarea obiectivelor de investiţii, nu sunt semnate toate contractele de finanţare. De asemenea, ţinând cont că circulă o zvonistică fantastică privind o eventuală etapa a III-a a PNDL, am solicitat şi informaţii privind acest aspect. Consider că acest program trebuie să aibă parte de o mai mare transparenţă şi să putem vedea, trimestrial, evoluţia fiecărui proiect în parte. Altfel, înseamnă că nu am învăţat nimic din lecţiile trecutului, când acest program avea o importantă tentă politică!” a declarat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.